Home : Stiri : 2005-01-12
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Prezent ieri la Botiz, la intilnirea mai multor preoti uniti, Americanul Vasile Bouleanu va infiinta o organizatie care sa sprijine procesele greco-catolicilor

12.01.2005, Satu-Mare,RO - Informatia-Zilei.ro Afisari: 3282   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
El va merge in audienta la ministrul Mona Musca si presedintele Traian Basescu

Dupa cum v-am mai informat, cetateanul american de origine româna Vasile Bouleanu - purtatorul de cuvind al unicului document oficial de protest al greco-catolicilor din tara si strainatate, “Memorandum 2002” (www.greek-catholic.ro/memorandum) - s-a intilnit cu preotii greco-catolici satmareni acum aproximativ o luna si jumatate, pentru a stringe acte doveditoare legate de lipsurile proprietatilor parohiilor greco-catolice din prezent, detinute pina in ‘48. Asa cum a promis atunci, Vasile Bouleanu revine la Satu Mare ieri si se intilneste din nou cu preotii greco-catolici la Botiz, in subsolul Bisericii greco-catolice pastorita de parintele Nicolae Huzau.

* “Relatia cu Guvernul României trebuie redefinita” - a spus ieri Vasile Bouleanu

La intilnire au fost prezenti protopopul Dumitru Roman de Satu Mare, protopopul Salajan Ioan de Seini, protopopul Iacob Feier al Tarii Oasului, protopopul Ioan Bolbut de Tasnad, alaturi de preotii Nicolae Huzau, Ioan Sas, Ioan Boja, Valer Sician, Radu Huto, precum si dr. Liviu Girbea din Zalau.

Vasile Bouleanu a inceput intilnirea prezentind situatia politica din România, de la care Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, asteapta multe. In primul rind documentul de care aminteam mai sus, “Memorandum 2002”, va fi reeditat si prezentat in zilele ce urmeaza ministrului cultelor Mona Musca, si bineinteles presedintelui Traian Basescu de catre Vasile Bouleanu.

“Relatia cu Guvernul României trebuie redefinita - a spus ieri Vasile Bouleanu. Daca greco-catolicii au fost furati de stat printr-un joc politic, atunci tot statul are datoria de a face dreptate. Parohiile, protopopiatele si episcopiile trebuie sa se adreseze prin orice mijloace puterii de stat, “sa bombardeze” statul daca e nevoie cu scrisori de protest si cu sesizari legate de nedreptatile la care sint supusi zilnic. Sa se vada ca existam chiar daca sintem o minoritate, ca vrem si sintem capabili sa obtinem ceea ce a fost al nostru, nimic mai mult, nimic mai putin”.

* Comunitatea greco-catolica din afara tarii va ajuta financiar procesele parohiilor satmarene

O alta problema discuta cu preotii greco-catolici satmareni a fost cea financiara. Din cauza proceselor tergiversate, parohiile au fost nevoite sa cheltuiasca mult mai mult decit si-ar fi putut permite. Parintele protopop Ioan Salajan de la Seini a dat un exemplu cit se poate de concret: pentru recuperarea unor terenuri greco-catolice din aceasta localitate s-a cheltuit cu procesele atit de mult incit cu acei bani se puteau cumpara terenurile cu pricina. Vasile Bouleanu le-a spus preotilor ca in cadrul comunitatii românesti greco-catolice din strainatate exista deschidere pentru sprijinirea proceselor greco-catolice satmarene. Singura conditie expusa de dinsul a fost urmatoarea: acesti bani trebuie inminati unei organizatii greco-catolice satmarene, organizatie ce trebuie constituita pina la sfirsitul acestei luni pentru ca in scurt timp sa se lanseze o campanie de sprijin financiar.

* Se doreste o implicare mai puternica a laicilor greco-catolici in problemele Bisericii

S-a pus un accent deosebit pe implicarea laicului in situatia actuala a Bisericii Greco-Catolice. Preotilor li s-a sugerat sa sensibilizeze credinciosii, sa-i informeze, sa le stirneasca interes in participarea activa la demersurile legate de retrocedari. Religia catolica este bazata pe teocratie, adica puterea este in mina celor care conduc aceasta Biserica. Actiunile capilor bisericesti, respectiv a mitropolitului greco-catolic Lucian Muresan si a episcopilor uniti, necesita insa o implicare si o sustinere puternica si calificata din partea laicului. Dupa cum spunea si dr. Liviu Girbea, contributia laicului poate fi asemuita cu “galeria unei echipe de fotbal, care nu are rezultate bune fara o sustinere pe masura”.

* * *

Vasile Bouleanu a fost impresionat de munca, truda si sufletul acestei comunitati greco-catolice din Botiz, atribute care reies din constructia grandioasei catedrale din localitate. A plecat multumit de la Botiz, cu alte dosare ce contin acte doveditoare ale proprietatilor greco-catolice care nu au fost retrocedate pina in prezent, dosare care vor fi analizate si inainte forumurilor internationale cu sprijinul comunitatii românesti din strainatate. “Intilnirea a fost reusita. Ne vom intilni din nou la Satu Mare, cit de curind posibil. Botiz ramine un loc de care imi voi aminti intotdeauna cu placere, ma refer nu numai la preotul Nicolae Huzau, dar si la curatorii pe care am avut placerea sa ii cunosc”, a declarat dinsul.

Florian Oprea
Comentarii
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
28.11.2013 Retrocedarea bisericii greco-c...
Dupa 65 de ani, duminica, 8 septembrie, 2013, s-a celebrat prima Sfanta Liturghie greco-catolica in ... citeste »

10.11.2013 Institutii ale Statului Roman ...
In urma interventiei mai multor institutii ale Statului Roman pentru a pune piedici executarii une... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




734891