Home : Stiri : 2000-08-31
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Lupta surda in sinul Bisericii Ortodoxe pentru Mitropolia Olteniei

31.08.2000, Oltenia, RO - Ev.Zilei.ro Afisari: 2898   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
Decesul, in data de 17 mai, a Inalt Prea Sfintitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, a dat nastere unei lupte surde pentru succesiune, la care s-au "inscris" numerosi ierarhi din Biserica Ortodoxa.

Mitropolia Olteniei este una dintre cele mai mari ale Patriarhiei Romane si cea de-a patra ca importanta, cuprinzind trei judete. Ca de obicei, un cuvint greu de spus il va avea insusi Patriarhul, al carui preferat are sansele cele mai mari sa se inscauneze la Craiova. Totul depinde de Prea Fericitul TeoctistBiserica Ortodoxa Romana a fost scutita de cutremure majore dupa evenimentele din 1989. Retragerea Patriarhului pentru citeva luni si indepartarea eparhiotului de la Alba Iulia nu pot fi considerate evenimente importante. Prea Fericitul a revenit pe tron, evitind o posibila schisma, iar Prea Sfintitului Emilian Birdas, alungat de la Alba Iulia, i s-a gasit un scaun de vicar, iar mai tirziu de episcop la nou-infiintata Episcopie a Caransebesului. Singurul perdant de pina acum a fost I.P.S. Andrei Hritcu, arhiepiscopul roman de la Paris, care, speriat, a solicitat sa fie pensionat, desi nimeni nu i-o ceruse. Desi prea putini o recunosc deschis, alegerea unui nou episcop depinde in primul rind de Prea Fericitul Teoctist. Practic, intotdeauna a fost ales favoritul Patriarhului. Era de ajuns ca oamenii Intiistatatorului sa lanseze numele preferatului pentru ca acesta sa fie ales cu o majoritate zdrobitoare. Printre ultimii favoriti se afla insa numerosi tineri, doctori in teologie, teologi de biblioteca, care stau de forma, cite doua-trei zile prin manastire pentru a fi hirotonisiti, lucru care nu este tocmai pe placul unora dintre venerabilii Bisericii. "Preferintele Patriarhului merg catre ierarhi tineri de birou care n-au mincat fasole si varza la manastire, care nu au experienta staretiei si care cunosc mai bine engleza decit Patericul", dupa cum observa scriitorul si publicistul Dan Ciachir, una dintre cele mai avizate voci ale teologiei ortodoxe.

Sapte candidati pentru scaunul Olteniei

Pentru alegerea Mitropolitului Olteniei se anunta o lupta grea. In sesiunea Sfintului Sinod din 13-15 septembrie va fi ales noul vladica al Olteniei. Un candidat este P.S. Damaschin Coravu, fost vicar cu numele de "Severineanul". Dupa multe incercari, inainte de a muri, I.P.S. Nestor Vornicescu l-a "promovat" episcop de Slobozia pentru a-l indeparta. Aflat intr-o eparhie saraca, unde abia are dupa ce sa bea apa, P.S. Damaschin viseaza sa se intoarca in Banie. Un alt candidat este I.P.S. Nifon Mihaita, Arhiepiscopul Tirgovistei, unul dintre "copiii de suflet" ai patriarhului Teoctist. Fost vicar la Bucuresti, P.S. Nifon a fost ales episcop plin la Slobozia, o episcopie special creata pentru el, iar ca urmare a decesului I.P.S. Vasile Costin, a fost ales arhiepiscop al Tirgovistei. Desi au trecut doar sapte luni de la alegerea sa, I.P.S. Nifon jinduieste acum la scaunul de mitropolit. Ierarhul Tirgovistei are insa multi dusmani si este destul de contestat pentru ca inainte de 1989 a fost sef al "Sectorului Relatii Externe" al Patriarhiei. Iubit de preoti, administrator excelent si avind sprijinul Patriarhului, I.P.S. Nifon ar putea reprezenta o surpriza. Numai ca o alta tabara, care socoteste ca ascensiunea I.P.S. Nifon este si asa prea mare, il sustine pe P.S. Teofan Sinaitul, vicar patriarhal, un alt preferat al Prea Fericitului. In cazul ca alegerea sa nu va reusi, I.P.S. Nifon poate astepta tronul de Mitropolit al Tarii Romanesti, varianta care se vehiculeaza tot mai mult si care ar avea ca rol blocarea I.P.S. Daniel al Moldovei la tronul de Patriarh. Cartile se fac de zor, iar in ultima clipa a intrat in cursa si P.S. Irineu Slatineanu, vicarul de Rimnic, ierarh tinar, posesor al unui doctorat in Franta. Propus initial pentru scaunul Olteniei, I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, a refuzat categoric, raminind fidel muncii incepute in Ardeal. Doi ierarhi din Ardeal au intrat insa in cursa: P.S. Ioan al Covasnei si Harghitei si I.P.S. Andrei Andreicut de la Alba Iulia. In ultimii ani, acesta din urma si-a capatat, in sinul clerului si credinciosilor, o faima de bun gospodar si iscusit pastor.

P.S. Teodosie va fi "promovat" prin alungarea la Giurgiu

Tot in sedinta Sfintului Sinod din septembrie se va alege si episcopul nou-infiintatei Episcopii a Giurgiului, creata, potrivit unor surse din Dealul Mitropoliei, special pentru P.S. Teodosie Snagoveanul, vicar patriarhal. In buna noastra traditie, pentru a-l inlatura pe Prea Sfintia Sa de la Bucuresti, unde deranjeaza multe persoane, mai ales de cind cu scandalul din Facultatea de Teologie, P.S. Teodosie va fi "promovat" eparhiot in celebrul oras al ciinilor. Vicarul insa rezista eroic incercarii de "promovare". Daca P.S. Teofan Sinaitul, preferatul Patriarhului, nu va fi ales la Craiova, probabil va ajunge la Giurgiu. Sau batalia se va da intre "noii copii" ai Prea Fericitului. Adica, un alt grup care vrea sa aiba un cuvint de spus la impartirea marilor ranguri bisericesti.

FLORIAN BICHIR

Comentarii
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
14.03.2015 Episcopul greco-catolic Virgil...
Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a trimis pe data de 14 martie 2015 o ... citeste »

28.11.2013 Biserici greco-catolice recupe...
Nota: daca aveti date despre o biserica greco-catolica dupa Revolutie va rugam sa postati un comenta... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




25895345