Home : Stiri : 2007-05-09
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Nota de protest vis-a-vis de demolarea bisericii greco-catolice din Badon, jud. Salaj

09.05.2007, Ro - Greco-Catolica.org Afisari: 4299   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
April 2, 2007 - Biserica greco-catolica din Badon dupa ce a fost demolata de ortodocsi
Poza 2 din 4
April 2, 2007 - Biserica greco-catolica din Badon dupa ce a fost demolata de ortodocsi

9 mai 2007

COMUNICAT

Pe data de 2-3 mai 2007 a fost depusa o nota de protest, cu numere de inregistrare, la adresele de mai jos dupa cum urmeaza:

- Presedentie: nr. 10856 din 2 Mai 2007
- Guvern: nr. 16/5654 din 2 Mai 2007
- Camera Deputatilor: nr. 2016 din 2 Mai 2007
- Senat: nr. 790 din 2 Mai 2007
- Ministerul Culturii si Cultelor: nr. 2699 din 2 Mai 2007
- Ministerul Administratiei si Internelor: nr. 8484 din 3 Mai 2007
- Ministerul Justitiei: nr. 56527 din 3 Mai 2007

Facem apel la jurnalistii din toate formele de media sa aduca la cunostinta natiunii romane continutul acestei note de protest.

Cu multumiri anticipate,
Pr. Cristian Terhes

****************************

MEMORANDUM
catre Statul Roman
al credinciosilor greco-catolici
din Romania si din intreaga lume

26 Aprilie, 2007

Domnului Traian Basescu - Presedintele Romaniei,
Domnului Nicolae Vacaroiu - Presedintele interimar al Romaniei,
Domnului Calin Popescu Tariceanu - Prim Ministru,
Domnului Doru Ioan Taracila - Presedintele interimar al Senatului Romaniei,
Domnului Bogdan Olteanu - Presedintele Camerei Deputatilor,
Domnului Adrian Iorgulescu - Ministrul culturii si cultelor,
Domnului Tudor Chiuariu - Ministrul justitiei,
Domnului Cristian David - Ministrul internelor si reformei administrative

NOTA DE PROTEST

Stimati reprezentanti ai Statului Roman,

Constatam cu regret si mahnire ca pana si acum, la peste 18 ani de la instaurarea democratiei in societatea romaneasca, conflictul dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, ramane nerezolvat si datorita neimplicarii Statului Roman. Aceasta stare de fapt este confirmata si de un eveniment deosebit de grav petrecut recent, in sambata de Florii (31 martie 2007), in satul Badon jud. Salaj: daramarea bisericii greco-catolice de catre reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane.

Daramarea acestei biserici, construita la 1726, monument al rezistentei romanesti in timpul ocupatiei austro-ungare in Transilvania, pe motivul construirii unei biserici noi mai mari, constitue un act de violenta la adresa istoriei romanilor de pe aceste meleaguri si un act de rea vointa atat din partea reprezentantilor in teritoriu ai Statului Roman, care nu s-au implicat in oprirea acestei crime impotriva vestigiilor romanesti din Transilvania, cat mai ales din partea Bisericii Ortodoxe Romane care a pus-o in aplicare.

Avem toate motivele sa credem ca, la fel ca si in alte cazuri de biserici vechi greco-catolice din Ardeal – vestigii ale continuitatii si rezistentei romanesti in zona –, tinta reala a acestei demolari ramane stergerea din istoria locala si nationala a prezentei Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, si implicit a rolului promotor si salvator pe care aceasta Biserica l-a avut pentru identitatea romaneasca din Transilvania.

Noua biserica din Badon putea fi construita oriunde in alt loc mai convenabil decat in cel al vechii biserici greco-catolice revendicate de catre Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica.

Ceea ce nu a reusit sa realizeze Imperiul Austro-Ungar, regimul hortyst din Nordul Transilvaniei si regimul comunist, este desavarsit acum de catre Biserica Ortodoxa Romana sub privirile nepasatoare ale Statului Roman: stergerea semnelor continuitatii si rezistentei romanesti din Transilvania doar pentru ca sunt greco-catolice! Cum s-ar putea altfel interpreta demolarea sub pretextul construirii unei biserici noi mai mari a acestei biserici de piatra din Badon, jud. Salaj, veche de 281 de ani, construita intr-o perioada istorica cand romanilor nu le era permis de catre autoritatile acelei perioade sa isi construiasca decat biserici de lemn, cu atat mai mult cu cat noua biserica va fi cu doar 2 metri mai mare decat vechea biserica?

Ceea ce s-a intamplat la Badon consideram ca este o crima impotriva continuitatii si rezistentei romanismului din Transilvania.

Venim in fata dumneavoastra, stimati reprezentati ai Statului Roman, si a intregii natiuni cu intrebarea: daca ctitoriile marilor domnitori din Principatele Romane ar fi fost daramate de la o generatie la alta din motive de marire a spatiului in biserici, ce fel de istorie am mai avea astazi? Unde s-ar afla manastirile ortodoxe din Moldova si Tara Romaneasca?

Intr-o lume in care fiecare vestigiu al trecutului este pastrat si respectat, cum este posibil ca in Romania anului 2007 Biserica Ortodoxa Romana sa-si permita sa darame o biserica romaneasca veche de 281 ani, care pe deasupra este si revendicata de cultul caruia acest lacas ii apartine de drept?

Domnule Presedinte, Domnule Prim Ministru,

Am sarbatorit de curand Pastele, cand cu totii, ortodocsi si catolici, ne-am pregatit prin spovada si fapte ale credintei pentru cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Anul acesta, insa, cand ambele Bisericii ale romanilor – nedespartite pana in anul 1054 – au sarbatorit Invierea Domnului in aceeasi zi, ne aduce speranta ca Statul Roman isi va exercita obligatiile constitutionale pentru toti cetatenii romani in aceeasi masura.

Cu mare regret constatam, insa, ca Biserica Ortodoxa Romana se comporta ca o Biserica privilegiata, care sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor Statului Roman isi poate permite orice: incalcarea dreptului de proprietate; distrugerea marturiilor care atesta continuitatea prezentei romanesti in Transilvania; refuzul retrocedarii bunurilor care apartitn de drept Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Domnule Presedinte, Domnule Prim Ministru,

Cerem reprezentantilor Statului Roman interventia imediata pentru stoparea daramarii sistematice de catre Biserica Ortodoxa Romana a bisericilor greco-catolice!

Cerem oprirea de urgenta a oricarei modificari sau pretinse renovari de catre Biserica Ortodoxa Romana a bisericilor revendicate de Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica!

Cerem deschiderea unei anchete pe aceasta tema care sa verifice toate cazurile de demolari, din 1990 pana in prezent, a lacasurilor de cult confiscate de la Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Statul Comunist ateu in 1948.

Cerem retrocedarea lacasurilor de cult, a bunurilor imobile si a cimitirelor confiscate abuziv de catre Statul Comunist in anul 1948 de la Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica!

Datorita faptului ca de 18 ani situatia retrocedarii bunurilor Bisercii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, a ramas aproape neschimbata si a faptului ca se tergiverseaza acest proces legitimat de drepturile garantate constitutional, va rugam sa tineti cont de toate sesizarile facute de-a lungul timpului de greco-catolicii romani cu privire la repunerea Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, in drepturile de care a fost expoliata de Statul Comunist in 1948, in caz contrar fiind obligati sa nu mai toleram aceasta incalcare flagranta a drepturilor si libertatilor legitime intr-un Stat de drept, si sa cerem arbitrajul forurilor competente din Uniunea Europeana.

Datorita faptului ca Romania a intrat ca membru deplin in Uniunea Europeana, implinindu-si astfel vocatia sa, va rugam sa vegheati la instaurarea ordinii de drept si la solutionarea acestor situatii abuzive care se petrec in societatea romaneasca, care dainuie din anul 1948 si asteapta rezolvarea pe cale legislativa, legitimata de Statul de drept, inca din timpul Revolutiei din 1989.

In speranta repararii nedreptatilor pe care cei potrivnici le-au facut unei parti a romanilor ardeleni de-a lungul timpului, si a rezolvarii legale, conform prevederilor Statului de drept si a garantiilor Constitutiei Romaniei, a acestei mosteniri comuniste, asteaptam un raspuns oficial si inceperea procesului de solutionare a sesizarilor noastre.

In numele Memorandumului credinciosilor greco-catolici din Romania si din intreaga lume,

Pr. Cristian Terhes
purtator de cuvant

Cu binecuvantarea
PSS Virgil Bercea
episcop greco-catolic de Oradea

Episcopia Greco-Catolica de Oradea
in atentia Memorandumului greco-catolic
Str. Ep. Mihai Pavel 4
410210 – Oradea, BH
ROMANIA
www.greco-catolica.org/memorandum
memorandumgrecocatolic@yahoo.com

Alte articole asociate cu acest articol pe categorii:

Comentarii
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
14.06.2013 Greco-catolicii vor inapoi bis...
Pe data de 25 octombrie, 2006, Episcopia Greco-Catolica de Oradea a chemat parohia ortodoxa Sf. Gh... citeste »

15.06.2013 Un nou termen pentru retroceda...
Intr-un comunicat remis pe adresa redactiei noastre de catre Episcopia Greco-Catolica de Oradea, se ... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




26773738