Home : Stiri : 2010-07-06
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Dupa 62 de ani de nedreptate, prima slujba greco-catolica din Bocsa, Salaj a putut fi tinuta fara probleme

06.07.2010, Bocsa - Greco-Catolica.org Afisari: 7079   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
4 iul 2010 - Bocsa - prima liturghie greco-catolica in biserica dupa 62 de ani
4 iul 2010 - Bocsa - prima liturghie greco-catolica in biserica dupa 62 de ani

Printre reparatiile morale care ar fi trebuit sa se intample dupa Revolutia din 1989 era si aceea a repunerii in drepturi a credinciosilor greco-catolici, carora, de zeci de ani, li se interzisese existenta. Multi au crezut ca, intrand intr-o perioada a democratiei, aceste “amanunte” vor avea loc fara probleme, odata ce exista deja cadrul legal. Dar intr-un stat in care pana si democratia este “originala”, rezolvarea acestor repuneri in drepturi se face prin instante, dupa procese care tin ani si ani de zile si, uneori, nici atunci.

Repunerea in drepturi

Asa s-a intamplat si in legatura cu biserica greco-catolica din Bocsa, judetul Salaj, pentru care de o vreme deja exista o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila ce arata ca ea trebuie sa revina comunitatii greco-catolice din localitate. Si desi traim intr-un stat laic, unde si Biserica trebuie sa asculte de hotararile Justitiei, chiar si sintagma de “definitiv si irevocabil” a fost luata la intins, ca o guma de mestecat, comunitatea ortodoxa complacandu-se peste masura in jocul de-a “hai sa mai negociem putin”, dupa ce trecusera deja 20 de ani de cand se putea rezolva problema negocierilor.

Astfel a trebuit sa se recurga la un executor judecatoresc, pentru biserica din Bocsa, care, insotit de jandarmi, a schimbat yala cladirii si si-a ridicat in cap satenii, care s-au simtit “furati” atunci cand s-a schimbat posesorul bisericii. In frunte cu primarul localitatii, au luat cu asalt Prefectura Zalau, pentru a cere ceea ce credeau ca se afla pe lista lor de drepturi. Aici, prefectul Alexandru Vegh a insistat sa se ajunga la un dialog normal si sa se rezolve nemultumirile tuturor satenilor, mai ales ca partea greco-catolica isi afirmase in mai multe randuri deschiderea pentru a permite ortodocsilor sa slujeasca alternativ in biserica recastigata. La insistentele prefectului, nici una din parti nu a parasit masa de negocieri pana cand nu s-a ajuns la o intelegere care sa stipuleze cum s-ar putea folosi biserica astfel incat fiecare dintre comunitati sa-si poata tine acolo serviciile religioase. S-a semnat un act care este valabil pentru o luna de zile, care stabileste randuiala in programul bisericii precum si faptul ca ortodocsii isi vor retrage actiunea juridica deschisa pentru a primi o suma de bani ca si contravaloare a investitiilor facute la biserica.

Atata doar ca una e socoteala de-acasa si alta e cea din targ. Astel, cu toate ca la negocieri participase preotul paroh ortodox, multi dintre enoriasii ortodocsi, in frunte cu primarul Ioan Barou, al Bocsei, s-au declarat nemultumiti de protocolul care s-a semnat. Ba chiar unii dintre ei au amenintat ca nu vor permite greco-catolicilor sa intre in biserica. In 4 iulie 2010 urma sa aiba loc prima slujba greco-catolica, de 62 de ani incoace, in biserica din Bocsa.

De aici incepe povestea duminicii de 4 iulie, o zi in care nu s-a intamplat nimic – cum s-ar putea spune din afara. Si totusi, cum a curs aceasta zi pentru bocseni, ce a insemnat ea, ce bucurii si amenintari a dus ea mai departe?

Inapoi la greco-catolici

Plec din Zalau cu trei dintre membrii corului greco-catolic de aici, care va participa la liturghia de azi din Bocsa. Inainte de plecare bagasem capul la slujba din biserica de langa protopopiatul zalauan greco-catolic. Sunt oameni multi, care asista linistiti la serviciul religios. La doar cativa kilometri de noi, o alta  comunitate greco-catolica asteapta cu nerabdare sa aiba iar slujba acolo unde biserica le fusese instrainata timp de peste sase decenii. Si nu se stie ce va fi. La slujba te duci cu straie de sarbatoare, cu suflet de sarbatoare. Nu pregatit de scandal. Si totusi, atunci cand este vorba despre o comunitate mica, unde toata lumea stie pe toata lumea, a lua de la unul si a da altuia, indiferent de spiritul dreptatii, bucura dar si insulta pe cineva, si atunci nici sa sarbatoresti cu inima mare nu poti, de teama sa nu te-njure altul, care jeleste.

Gandindu-ne la toate astea si la multe altele care s-au intamplat, in timp, pe-acolo pe unde erau probleme legate de bisericile greco-catolice, adica mai peste tot, in afara de Banat, iesim din Zalau si luam drumul Bocsei. Insuruirea detaliilor e si ea una a problemelor nerezolvate: “Uite, asta e biserica noastra, Catedrala, cum ii spunem, ne judecam de patru ani pentru ea, uite, aici am avut o biserica si ne-au daramat-o” si tot asa…

O intreb pe doamna Maria Sabau, care conduce masina, cum s-a intamplat cu revenirea ei la greco-catolici. Si cand spun “revenire”, cuvantul nu e folosit gresit. Si ea, si Aurel Margin, care e tot cu noi in masina, sunt nascuti in 1948 si au fost botezati greco-catolici. Nu imi inchipui cum e cand revii la biserica in care ai fost botezat, in urma carori deliberari se intampla acest lucru, cum hotarasti care e calea cea mai buna pentru tine: cea pe care o stiai, pentru ca asa spusesera legile statului, sau cea pe care ar fi trebuit sa o urmezi, legata de legi mai putin pamantesti. Doamna Sabau spune ca datoreaza reintoarcerea la greco-catolici fiicei ei, care este si ea, azi, cu noi in masina, si care fusese atrasa de greco-catolici, printre care se simtea mai bine, stiind si ca provine dintr-o familie de greco-catolici. Tot asa sunt, probabil, povestile celorlalte persoane care, precum noi, au luat azi drumul Bocsei: candva, dupa o deliberare mai scurta sau mai lunga, mai cu peripetii, mai cu ajutor din afara, au decis sa se intoarca pe calea urmata de familiile lor, poate si dintr-un spirit reparatoriu: prea fusese nedreapta soarta cu greco-catolicii ca acum, in libertate, biserica aceasta, care a contribuit atata de mult ca Transilvania sa-si pastreze identitatea, sa fie lasata singura.

Sporirea Muzeului Barnutiu

La intrarea in Bocsa trecem pe langa doua masini cu jandarmi. Stau decent, nu in gura bisericii, sfidator, ci la intrarea in localitate, ca sa nu jigneasca pe nimeni cu prezenta lor. E bine ca sunt aici – poate cei pusi pe cearta se vor tempera, stiind ca fortele de ordine sunt pregatite sa intervina. Istoria isi naste zilele mari cu icnet si, cateodata, atunci cand buclele timpului se-ncearca sa fie innodate, e nevoie de priviri vigilente. Ma gandesc la ce-a fost aici acum 62 de ani. Poate asta nu face parte din preocuparile bocsenilor de azi. Poate e abstract si mult departe de orizontul clipelor de-acum ca rasucirea prin care trece localitatea, azi, a avut un revers, in trecut, de unde incepuse toata nedreptatea. Nu cred ca in 1948 au fost de fata jandarmi care sa mangaie pe cap populatia disperata ca li se ia biserica. Nu cred ca au fost negocieri la masa verde. Ma indoiesc ca a stat cineva sa intrebe de mai multe ori “Dar voi cum ati vrea?” S-a intamplat si gata si nu ai mai avut voie sa fii greco-catolic, pentru ca asa a zis statul de atunci.

Dar istoria e o chestie cu adevarat abstracta, care se judeca departe, la Bucuresti, pe cand gaina ta, covorul tau, caramizile bisericii tale sunt mult mai reale, palpabile, si tu stii munca ta si a alor tai pentru ca toate astea sa existe. Asa ca e de inteles si necazul ortodocsilor de aici. Ei nu judeca macro-molecular, in nedreptati globale, care trebuie reasezate: ei vad turla bisericii pe care au crescut stiind-o “a lor” si au fost montati ca acest “a lor” nu va mai fi de-acum asa. 

Casa Domnului… Imi inchipui cete de Dumnezei cu culori diferite de tricou care stau aliniati precum ratele de lemn la balci, sa-i aleaga vreun indemanatic si sa-i doboare inspre stapanirea cadoului ce va urma, cu o mingiuca de plastic. Cam asa suna negotul acesta de felii de credinta, atunci cand oamenii contabilizeaza ce au dus si n-au dus in Casa Domnului, si cum trebuie acum impartit. Ortodocsii spun “biserica e a oamenilor, noi am facut-o”, si uita ca toti stramosii lor, care au lucrat la biserica, si chiar si ei, cei de mai multa vreme pe pamantul acesta, au fost greco-catolici, atunci cand s-a ridicat biserica. Dar ei nici nu-si dau seama ca spun “noi”, ca oameni, nu ca si credinciosi ce sunt parte a unei biserici, pentru ca biserica in sine, chiar ridicata de oameni, a fost greco-catolica. Nasterea ei a fost demult. Ziua de ieri este tinuta minte mai lesne si doare mai tare decat ce-a fost in trecut. E ca pasajul din Evanghelia lui Ioan care spune ca femeia se intristeaza cand vine ceasul sa nasca, dar mai apoi uita. Intristarea instrainarii bisericii s-a uitat.

De-abia am intrat bine in sat si oprim, si nu e aici nici o biserica, si nici ceva din care sa inteleg din ce ne-am oprit. Si totusi, ma insel: locul acesta a servit drept biserica, atunci cand greco-catolicii locului nu au avut unde sa se roage. Este muzeul dedicat lui Simion Barnutiu, plecat de aici, si care a fost inmormantat in Bocsa. Tot acum se cuvine a fi spus ca biserica spre care mergeam este construita si pentru ca cea veche, de lemn, tot greco-catolica, era subreda dar si pentru ca se dorea sa se construiasca un nou edificiu care sa adaposteasca osemintele lui Simion Barnutiu, revolutionarul bocsan greco-catolic. Lucrarile pentru ridicarea bisericii au pornit in 1937, dupa ce aproape 300 de persoane si-au adus obolul banesc.  Piatra de temelie a fost sfintita de catre episcopul greco-catolic  al Oradiei, Traian Frentiu. Care urma sa moara in inchisoare pentru credinta sa, la Sighet, in 1952, si sa fie inmormantat fara sicriu, in ascuns, in Cimitirul Saracilor. La sfintirea pietrei de temelie au participat multi romani veniti din toate satele din jur. A fost atunci aici si Corneliu Coposu, fiu de protopop greco-catolic, proaspat secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe vremea aceea. A fost bucurie, atunci,in Bocsa? Fara indoiala ca a fost. Si mai mult ca sigur ca nimeni din cei de fata nu si-ar fi putut inchipui biserica ce tocmai incepuse sa existe altfel decat ca greco-catolica. Dar iar, aceste lucruri sunt departate de cei de acum…

Uitasem ca, inca din Zalau, ii rugasem pe cei cu care am facut drumul la Bocsa sa ne oprim in locul unde, pana acum o saptamana, avusesera loc slujbele greco-catolice. Si m-a mirat oprirea, atunci cand asteptam o biserica, langa un loc unde nici o casa nu purta cruce. Dar asa a fost si pentru greco-catolici, timp de decenii: sa se stranga, mai intai in clandestinitate, apoi pentru ca inca nu isi dobandisera inapoi posesiunile, in locuri fara cruce si fara semne de fala (cum se cuvine unei biserici), pentru a asculta slujba lor. Ne deschide poarta de aici Dulcica Lapos, care a si contribuit ca in Bocsa sa ajunga oamenii la a face pasul de a se declara iar greco-catolici. Intram  in sala muzeului  in care li s-a permis enoriasilor sa se roage. Nici nu mi se pare stingher ca un astfel de loc sa fie gazduit intr-un muzeu dedicat lui Barnutiu, marele revolutionar care a luptat pentru drepturile romanilor, si chiar as sugera ca totul sa fie lasat asa, impietrit in scurgerea timpului, ca o alta mostra de aberatie istorica. Sa ramana bancile scunde de lemn asa, cu cele 35 de locuri pe care le-am numarat, cu figurile de ipsos dintr-un colt, folosite probabil pentru sceneta de Craciun, cu ramurile de craciunita de plastic puse intr-o vaza, sa mai mangaie ochiul, langa statuia Fecioarei Maria, cu lumanarea infipta intr-un pet cu grau in el, cu straiele preotesti atarnate pe o usa care poate da spre orice, negre, ca o jelire care nu se stia cand se va termina.

A venit ziua cand jelirea dupa biserica pe care bucati mari de istorie zdrumicata si chinuita o certifica drept greco-catolica s-a terminat. Doar oamenii locului au mai putin chef de reparatii morale, vor sa nu le ia nimeni biserica “lor”, si pariez ca daca i-ai intreba cine sunt “ei”, s-ar uita la tine ca la un martian.

Un fel de Paste

Tineri si batrani greco-catolici la prima liturghie greco-catolica in biserica din Bocsa dupa 62 de aniMergem mai departe cu masina si ne oprim la biserica asteptata. Mai incolo e si o masina de politie, dar e liniste. Sunt deja aici multe masini si microbuze si totul arata a sarbatoare mare, la care au tinut sa participe nu doar oamenii locului, ci si apropiatii lor, cum e pe la sarbatori. Dar iar, sarbatoarea aceasta nu trebuie sa jigneasca ortodocsii comunei, care se simt deranjati de faptul ca biserica nu mai este a lor.

Protopopul Valer Parau este in usa bisericii si ne intampina cum urcam treptele care ne duc la el. Stiu ca e foarte obosit, zilele din urma au fost grele pentru el, cu alergatura si cu multa munca, pentru a face ca preluarea bisericii sa aiba loc linistit, pentru a negocia, pentru a explica deschiderea greco-catolicilor, pentru a face ca ziua de azi sa fie una calma si frumoasa. Si totusi mai are putere sa glumeasca: spune ca dupa Niceea nu ai voie cu animale in biserica – si imi zambeste. Stie ca adusesem de la Timisoara un pui de porumbel, cu mine, care e sub tratament, si il plimbam prin tara casa nu-I intrerup medicatia. Dar ce poate fi mai la locul lui decat un porumbel intr-o biserica si o fapta buna in casa unei credinte a dragostei si blandetii? Ii replic ca dupa Sinodul I de la Niceea, cei din jur sunt eretici, si zambim iar – chiar de ne-am strans mainile doar de putine ore, lupta impotriva interpretarilor perimate de canoane, a obtuzitatii si a lipsei de intelegere ne apropie si gluma lui amintea de asta si de intamplari de acum cativa ani, in care am fost implicati.

E aici si preotul Alexandru Adrian Fit, parohul bisericii, si alti preoti invitati. Toti sunt cu vesminte deschise la culoare, albul, galbenul, argintiul lor sporesc senzatia de lumina care este cea ce se doreste sa ramana in minti si in suflete pentru ziua aceasta, este ca o slujba de Paste ce se-asteapta sa fie savarsita. Fac primii pasi in biserica si dau de cateva femei in varsta care isi asteapta oaspetii. Nu conteaza cine esti si de unde vii: daca intri acum in biserica inseamna ca esti aici cu gand bun si ai venit sa fii aproape de cei care se bucura. Ii zambesc larg unei femei care ma ia in brate si ma strange tare. Are ochii in lacrimi si mi-i umple si pe ai mei, si parca e o tanti din acelea batrane si sfatoase care ma pupau de ma rupeau  in satul bunicii mele, in Mures, stiind cine sunt fara sa spun eu cine sunt. Vine si prefectul Alexandru Vegh si ne recunoastem asa, dupa semnele logice – eu dupa poza pe care i-o folosisem la replicile pe care mi le oferise, in legatura cu protocolul semnat la Prefectura, el dupa aparatele foto care atarnau pe mine. Strangerea noastra de mana, grabita, pentru ca incepea slujba, inseamna o mie de cuvinte nespuse, doar existente undeva in aer: multumire pentru o buna colaborare, respect pentru ca Alexandru Vegh a facut ce mi-a promis cu doua zile in urma, la telefon, ca va fi azi aici, si pentru ca lucrurile sa curga linistit, fara incidente.

Apuc sa urc la cor, si totul incepe: este prima slujba greco-catolica ce are loc aici, de 62 de ani incoace. Pictura de pepereti e altfel decat iti inchipui intr-o biserica greco-catolica, si totusi, ceva din sufletul bisericii trebuie ca a ramas pentru ca totul apare asa de firesc atunci cand preotul ii aminteste, aici si acum, pe Papa, pe Preafericitul Parinte Lucian Muresan, Arhiepiscop Major al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, pe Preasfintitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, de care tine acest loc. Mai pomeneste si pe “ctitorii bisericii acesteia”, si iar, te gandesti daca poti sa spui de ei ignorand calitatea lor de greco-catolici…

Corul e condus de catre profesorul Grigore Grigorut, si are intrarile necesare la timpii ceruti de ceremonie, pe patru voci. Sunt aici 35 dintre credinciosii din Zalau, unii dintre ei sunt plecati chiar din Bosca, si asa este si Aurel Margin, cel cu care veniseram de la Zalau, si care a fost botezat greco-catolic in 1948. Pentru el, ca si pentru alaii ce sunt azi aici, este o reintoarcere acasa.

“Le dam foc”

Ies in fata bisericii, slujba va mai tine, vreau sa dau de oameni ai locului, cei care nu au de ce sa fie la aceasta ora la biserica, dat fiind ca apartin altor biserici sau nu au legaturi cu credinta. Pana sa ies din curtea ce imprejmuieste cladirea, un vecin al bisericii striga la mine din curtea lui, vazand ca fac poze: “Pro Tv? Antena?”. Zic: “Nu”. Fac poze, nu filmez. El insista: “Pro Tv?” Incep sa devin invidioasa pe colegii de la Pro Tv si sa ma intreb ce e cu dorul acesta de a ajunge pe sticla al unora. Spun: “Nu, de la altii. Fac poze, nu sunt de la teveu”. Omul se imbufneaza: “Ce, e secret?” Nici macar nu ascultase ce am spus. Ajung in dreptul unor barbati care discuta langa unul dintre politistii locului. Aflu ca politia locala stiuse de dinainte ca se va schimba yala bisericii, cu executorul judecatoresc si jandarmii. Politistul spune: “Altfel nu se putea, numai asa, dimineata devreme, ca nu se puteau intelege”. Dintre cei din micul grup, un barbat, Vasile Pop, povesteste despre trecut. Spune despre anii ’90, cand a vrut sa-si boteze fata la preotul greco-catolic din Bixad, si nu a putut, ca omul avea picioarele rupte, fusese impins din tren. Asa ca a trebuit sa mearga la Satu Mare pentru botez. Erau ani in care patimile ieseau la suprafata mult mai usor. Dar nici acum, dupa doua decenii, nu e mai usor sa dai ce e al stapanului de drept, fara scandal…

Intru la niste batrani ai locului, trecuti amandoi de 80 de ani. Cainele ranjit de sub poarta este mai pasnic decat parea initial. Ma duce tanti, incet, spre omul ei, sa-mi povesteasca despre deceniile trecute. Spun amandoi ca sunt penticostali si ca nu inteleg de ce e atata zarva pentru biserica: “Doar noi toti am fost greco-catolici.  Cei batrani stiu”. Batranul spune ca e multa lume rea si ca i-ar fi dor sa ajunga acasa, sa nu mai auda sfada.  Il intreb “unde acasa” – intelesesem ca e de-al locului. Zice “Acasa, in cer”, dar fara emfaza de pastor neo-protestant. E, pur si simplu, un om care visa la o lume mai dreapta. Si nu e ceea ce vede in jur.

O iau pe alt drumeag, sa prind un unghi mai bun al bisericii. Ajung langa poarta unei case, care are un numar 39 cazut pe undeva, si fac o poza cu niste gaste cu pui, si cu biserica. Iese rapid o tanti de vreo 60 de ani, in curte, spre poarta.  N-am facut nimic rau, am facut doar o poza, dar in satul in care incordarea inca bazaie ca un fir de electricitate sub burnita trebuie sa explici ce vrei cu mainile ridicate in aer, sa nu se creada ca ai vreo arma la tine. Imi aduc aminte ca in unele culturi africane, daca faci o poza, se considera ca iei cu tine sufletul fiintei pozate. Asa ca ma simt nevoita sa-I explic femeii ca nu-i iau gastele cu mine, ca am venit doar sa prind biserica in cadru mai de departe. Se pune ea sa povesteasca, auzind ca sunt de la Timisoara si deci de mai de departe decat cei implicati in conflict. Spune ca nu ii convine socoteala cu orele de slujba, ca ea a cumparat covor pentru biserica si ca oamenii nu vor lasa treaba asta sa ramana asa. “Sa mergem la slujba cand e mai cald?” – zice. “Pai stati la doi pasi de biserica, daca aveti dragoste de ea, o sa mergeti, la Timisoara fac unii kilometri intregi sa ajunga duminica la catedrala” – raspund. Si adaug ca e firesc ca cel ce are biserica sa decida asupra timpilor, si ca mi se pare decent ca ortodocsii sunt lasati sa tina acolo slujbe, de proprietarii de drept. Dar femeia vede altfel treaba: “A, pai le dam foc, numai sa nu ne lase! O sa platim, sa facem dreptate”. Sparafucile? – ma infior. Dar pana la urma femeia zice ca vor plati avocati, se vor judeca si cu statul, si cu toata lumea. “Biserica e a noastra, care a dat o gaina, care altceva, cat a putut. Eu am luat covor, am vrut azi sa merg in timpul slujbei sa-l iau dar ma gandesc sa o fac dupa ce vorbesc si cu preotul”. O intreb daca va duce covorul doar cand e slujba ortodoxa. Nu stiu daca e amuzant sau trist. Cred ca e amandoua, iar amestecul e grotesc…

Femeia mai spune ca biserica a fost pierduta din cauza preotului ortodox care era aici pana nu demult, ca nu s-a prezentat la procese. O intreb de unde stie asta – nu de altceva, dar eu aflasem ca nu este asa, si ca Episcopia Ortodoxa  ar cauta sa scoata pe cineva tap ispasitor, si de aceea s-a ajuns la zvonul asta. Si, ca de obicei cand intrebi pe cineva care afirma foarte convins rezolutia unei legende pe care nu a rumegat-o cu capul sau, femeia inghite de cateva ori in sec, ca lipsita de aer, si apoi schimba vorba. Ii reamintesc ca nu mi-a raspuns. N-are rost. Aud toata suita de justificari a ortodocsilor: ca ei sunt mai multi, ca biserica e a lor. De ce as aminti de istorie, de ctitorii bisericii, de Simion Barnutiu, de lucrurile in care credeau cei care au strans banii pentru biserici, de toate astea? Gaina in care e personificata contributia satenilor, probabil cea de dupa 1948, daca judec dupa varsta femeii din fata mea, e mult mai importanta ca abstractele meandre ale istoriei…

O zi normala

Prefectul de Salaj, protopopul greco-catolic si preotul parohAjung iar langa biserica. Omul cu obsesiile tv-ului striga iar, nerecunoscandu-ma: “Pro-tv?” I-as marai una dar nu se face. In plus ca protopopul, inainte de inceperea slujbei, a rugat pe toata lumea sa aiba intelegere pentru situatia de azi si sa nu raspunda la provocari sau frecusuri. Stau iar in fata portilor bisericii, usa e deschisa, incepe predica, stiu ce se va vorbi azi, slabanogul, credinta lui. Credinta credinciosilor greco-catolici de aici a primit o rasplata, prin ziua de azi. Pe partea din dreapta usii este afisat programul bisericii: cand au slujbe ortodocsii, cand au greco-catolicii. Au mai fost in istorie usi de biserica ce au purtat rezolutii, pravile, cereri. Poate altora nu li s-ar parea nimic neobisnuit sa vada o astfel de hartie, cu un astfel de program, dar aici, azi, hartia asta e istorie.

Greco-catolicii pleaca dupa Liturghie pentru a-i lasa pe ortodocsi in bisericaSlujba se incheie, oamenii pleaca, bucurosi dar nu galagiosi, ca toate sa fie facute spre buna terminare a zilei acesteia. Preotii au avut grija ca slujba sa se termine astfel incat sa aiba timp si ortodocsii sa intre in biserica si sa se pregateasca pentru cele sfinte. Dar inca putin, inca putin credinciosii greco-catolici raman in curtea bisericii dupa care au tanjit zeci de ani, unii primind aproape genetic de la parintii si bunicii lor ideea ca acolo se cuvine sa asculte Liturghia… Desi am auzit de nenumarate ori la Facultatea de Jurnalistica sa nu punem intrebari care sa primeasca doar un raspuns scurt, monosilabic, fac azi o exceptie si il intreb pe prefectul Alexandru Vegh: “Este aceasta o zi normala?” E soare, cald, stam in pragul intrarii laterale a bisericii, totul a curs fara probleme, el raspunde simplu, “Da”. Exact asta e ideea: asa ar fi trebuit sa surga o zi normala de 20 de ani incoace.

Ma reintorc in biserica – printre ultimii care ies este o femeie de 83 de ani, careia zulufii care-i pleaca din marama ii sunt luminati de razele ce-i vin din spate si parca-i mai intind fata spre zambet.  Dar nu zambeste. Imi spune ca a fost greco-catolica dar ca acum e prima data cand revine la slujba greco-catolica. Si nu stie la cine va merge mai departe. Dar iar, si acest lucru e parte din firesc. Ea poate, acum, sa aleaga: in 1948 nu a putut. Acum, biserica e a fostilor proprietari, dar toata lumea isi va tine slujbele aici. Iar oamenii vor putea alege daca doresc sa redevina ce au fost ei si bunicii lor, sau nu.

Orgolii sau nevoi?

Ortodocsii se strang langa masina politieiCum iesi din biserica, doua ramuri de strada incadreaza un parculet. In dreapta e si scoala ce poarta numele lui Simion Barnutiu. Dar, mai departe de scoala, e si masina politiei, e si un grup de oameni ce discuta cu politistii. Sunt departe dar e un fel de incrancenare, acolo, care strabate pana aici, din pozitiile bratelor, din pozitionarea fata de politie si fata de biserica. Pariez ca acolo asteapta ortodocsii sa plece greco-catolicii. Oameni ai aceluiasi sat… Ma intreb de mai cere cineva altcuiva, aici, o cana de malai, de i s-a terminat, fara se se gandeasca din ce biserica e celalalt. Iau o mina deschisa si ma apropii de grup. Tulumba teleobiectivului meu imi tradeaza meseria. Pana sa dau buna ziua, un localnic sare la mine: “Care e problema?”. Explic asezat cine sunt si ce vreau precum si ca e nepoliticos sa fiu luata asa pana nu se stie ce e cu mine. Si intreb cu ce om mai asezat as putea vorbi. Se gasesc si oameni asezati, care vorbesc despre necazul lor cu biserica. Am senzatia ca orgoliile sunt mult mai mari ca nevoile si ca treaba cu orele de slujba ii zgandare pe oameni pentru ca asa au fost impinsi de la spate sa gandeasca, de catre preotul ortodox, de catre primar, de catre altii ale caror cuvinte le iau pe nemestecate, fara sa le cerceteze. Si iar, oamenii ameninta ca isi vor cauta dreptatea si ca “Lucrurile nu vor ramane asa”: declaratia de acum cateva zile, a purtatorului de cuvant al Episcopiei Ortodoxe a Salajului, cum ca este de dorit ca enoriasii ortodocsi sa accepte situatia si sa nu faca mai departe scandal, nu este ceva ce sa poata schimba lucruri aici. Doar daca si preotul locului va transmite mai departe acest gand…

Fac pasii care mai sunt pana la biserica alaturi de ortodocsi, ascultandu-i. Sunt oameni mai tineri printre ei, trec de grupurile de greco-catolici de parca i-ar stuchi, ca o pisica, unul imi spune: “Pozati-l pe ala, el e capul raului” si-l arata pe protopopul greco-catolic. Imi aduc aminte de ce mi-a mai zis femeia cu gastele: “Cine sa vina sa tina slujba in biserica, unul fara scoala, cum e protopopul lor?” O intrebasem iar chestia aia ce nu place niciodata: “De unde stiti ca nu are scoala?” Si m-am vazut, mai departe, fortata sa tin o mica lectie de istorie: “Inainte de 1989, cei care invatau pentru preotie greco-catolica faceau scoala si erau testati inaintze de a fi hirotoniti. Nu aveau voie sa faca scoala normal si activau in clandestinitate. Protopopul Parau a invatat in clandestinitate si a fost hirotonit ca preot imediat dupa revolutie”. Femeia insista: “Unde a facut scoala?” Balacarite sunt eforturile preotilor hirotoniti atunci, de a ajunge la carti, de a invata, de a fi, cat se putea, in preajma altor preoti, de a da testele prin care sa-si certifice cunostintele… Iar protopopul de azi e aproape de a-si termina doctoratul, deci nici nu se pune problema de a nu avea facultate… Astea nu le-a visat femeia singura, cum nu s-ar fi pus sa-mi povesteasca singura nici despre acceleratorul de particule de la Geneva…

Plec de aici dupa ce-l aud pe unul cu camasa dungata cum ii injura, mocnit, pe greco-catolicii de langa el. Aici nu e liniste si cine stie daca va fi. Dar, pana la urma, nu s-au intamplat lucruri urate si poate timpul va sti sa alunge norii care mai fac umbra  in sat…

Mai tine timpul “hartiei albastre”?...

Pornim spre Zalau, sunt intr-un microbuz cu Grigore Grigorut, seful corului, care-mi vorbeste despre familia lui, cum a fost doar sora lui mai mare botezata oficial, la greco-catolici, si cum toti ceilalti sase frati au prins timpurile clandestinitatii. Imi arata si foile de pe care s-au invatat raspunsurile corului, pentru slujbele greco-catolice. In ciuda faptului ca am plecat intr-un moment mai incordat din Bocsa, omul acesta zambeste cu o lumina domoala pe chip – e multumit ca a putut, cu corul pe care il conduce, sa contribuie la ziua aceasta. Imi aduc aminte de o alta intrebare a femeii cu gastele: “Dar de ce au venit astia asa de multi, azi, ca nu sunt de pe-aici”. Si in ziua in care s-a sfintit piatra de temelie au fost multi, din mai multe sate. Nimeni nu voia sa ia asta ca sfidare…

Mananc pe fuga, cu Mariana Parau, sotia protopopului, o femeie blanda si inteleapta, care m-a castigat de cand am cunoscut-o. Si ieri seara, si azi, mi-a povestit despre familia ei, despre munca lor. Sunt, si ea, si sotul ei, din Campia Salaj, din familii de greco-catolici. In casa familiei ei s-a tinut slujba greco-catolica si dupa 1948. Aveau o nisa in care erau ascunse obiectele de cult, si acopereau ferestrele cu hartie grosiera, albastra, sa nu se vada lumina lumanarilor. Si ea a fost primita la slujba atunci cand ai ei au considerat ca fetita va sti sa pastreze taina slujbelor clandestine. Si a pastrat-o. In 1989 s-a casatorit cu protopopul de acum, cu Valer Parau. Au avut o ceremonie clandestina, greco-catolica si, ca sa nu-i ia lumea la ochi, au intrat si la biserica ortodoxa, pentru casatorie, desi erau deja legati religios. In 1991, ziua de 30 decembrie i-a prins la prima parohie repartizata sotului, in Sauca, din Satu Mare – cu fetita de cinci luni dupa ei si cu baietelul de doi ani. Dar preotul spusese ca nu va refuza nici o parohie, oriunde va fi ea, oricand va fi ea.

Acum copiii au crescut – mai mult singuri, ca ei erau cu treaba - spune preoteasa, desi iti dai seama ca au crescut bine, cand, chiar fara sa-I laude, mama vorbeste despre realizarile lor. Fetita de cateva luni din Sauca anului 1991 este azi o fata frumoasa si mare, pleaca de langa noi sa-si vada rezultatele la bacalaureat, suna repede si da mamei vestea notelor foarte bune  pe care le-a luat. Baiatul e student, si el cu note foarte mari. Iar protopopiatul se aseaza, in timp: mai sunt lucruri multe de facut dar iata ca azi a fost bifat un pas mare, prin reluarea slujbei greco-catolice la Bocsa.

Si-mi mai povesteste preoteasa ceva: in casa unchiului si matusii ei a stat ascuns un preot greco-catolic, in vremurile rele. Si nici acum matusa nu recunoaste acest lucru, nici nepoatei, desi unchiul ei a ajuns sa vorbeasca deschis despre asta, cat era in viata, in anii de dupa revolutie. Matusa, insa, a ramas cu frica in oase: “Aici nu a fost nici un preot”. Imi inchei ziua de munca in Salaj gandindu-ma la matusa Marianei Parau – ce grozavii trebuie ca au trait oamenii, acum sase decenii, de nici in ziua de azi nu vor sa se deschida? Dar poate stiu ei mai bine de ce, poate sunt barometre mult mai sensibile decat noi, cei mai tineri, si simt ca inca nu a venit timpul dreptatii, in care sa spui ce ai tinut ascuns atata amar de ani. Caci, cum spuneam, intr-o “democratie originala”, in care dreptatea e sufocata de smecherii si tergiversari, ajungi sa iei ca pe ceva asa de rar o “zi normala”, asa cum o numea pe cea de azi prefectul Salajului, Alexandru  Vegh, in care nu s-a intamplat nimic deosebit, in Bocsa, luat ca zi de azi, dar, in mare, a curs istorie. 

Ramona Balutescu

Comentarii
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
02.12.2014 Liderul Bisericii Greco-Catoli...
Eminenta Sa Cardinal Lucian Muresan i-a adresat o scrisoare de felicitare in numele Bisericii Greco-... citeste »

09.06.2013 Vicepresedintele PDL Ioan Olte...
Deputatul si vicepresedintele PDL Ioan Oltean a avut o noua conferinta de presa in care si-a apara... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




26780884