Home : Stiri : 2010-07-21
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Dupa o saptamana de foc si 62 de ani de seceta, Dobrestiul (Timis) a primit o noua biserica

21.07.2010, Dobresti, TM - Greco-Catolica.org Afisari: 6350   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
18 iul 2010 - Sfintirea bisericii greco-catolice din Dobresti, Timis, de catre PS Alexandru Mesian
18 iul 2010 - Sfintirea bisericii greco-catolice din Dobresti, Timis, de catre PS Alexandru Mesian

Era la capatul unei saptamani de foc si para, in Banat, si dupa 62 de ani de absenta, cand in Dobrestiul de Timis s-a redeschis o biserica greco-catolica, facand astfel ca procentul de case de rugaciune per cap de locuitor sa avanseze localitatea pe un loc fruntas pentru Romania: la 25 de familii (dupa altii, 25 de suflete), exista acum, aici, trei lacase de cult: unul ortodox, unul greco-catolic si unul "pocait", cum spun cei ai locului. Si aici mai trebuie sa adaugam si o manastire ortodoxa in constructie, pe care patriarhul Romaniei, Daniel, a vrut sa o aiba aici – nu de altceva dar este satul sau natal.

Si tocmai pentru ca este vorba despre satul natal al patriarhului ortodox, era interesant de vazut daca sfintirea unei biserici greco-catolice, aici, ar deranja pe cineva, sau Banatul va sti sa-si mentina linia ecumenica si pe mai departe, acceptand ca toti credinciosii au dreptul la biserica lor. Mai ales ca satul avusese biserica greco-catolica, dar care se paraginise peste poate dupa scoaterea in afara legii a Bisericii Greco-Catolice, in 1948.

Oprire in Costei

Dobrestiul nu e un loc la care sa ajungi coborand din vreun accelerat. Nici macar autobuz nu stiu daca vine pana aici, dupa ce am studiat harta si mijloacele de transport din zona. Chiar Costeiul, aflat  pe drumul dintre Timisoara si Lugoj, apropiat de acesta din urma, este greu de  atins, asa ca fac o noapte alba, plecand foarte din timp, ca sa ajung cu bine. Merg la Costei pentru ca vorbisem cu preotul greco-catolic al locului, parintele Inocentiu Lung, sa ma ia si pe mine pana la Dobresti, impreuna cu oamenii din parohia lui care voiau sa asiste la sfintirea bisericii de acolo. Ajung la biserica lui devreme, inainte sa se fi sfarsit matinala slujba de aici. Pana sa ajung la biserica, vreo cateva masini trec de mine si, in mod cert, merg in aceeasi directie pe care o vom porni si noi in curand: una dintre ele are placuta cu "BRU", alta poarta insemnele unei delegatii din Germania. Va fi zi importanta azi pentru Dobresti, cat si pentru Episcopia Greco-Catolica de Lugoj – nu in fiecare zi se sfinteste o biserica.

Nu l-am vazut pe parintele Lung de doi ani, mai are putin pana termina slujba, iese din altar si-mi zambeste – suntem toti cu gandul la „cum va fi” in Dobresti. Localitatea o fi ea mica, dar orgoliile de sat al patriarhului sunt mari. Va sluji, azi, acolo, episcopul greco-catolic din Lugoj, PSS Alexandru Mesian – vor avea localnicii deschiderea de a il intampina ca si pe un ierarh coleg, pana la urma, al PF Daniel, in succesiunea apostoliceasca, sau vor fi uitat legaturile satului cu greco-catolicii? Cu doua zile inainte, ierarhul din Lugoj povestea despre trecutul locului, spunandu-mi ca, in 1934, doua treimi din locuitorii de acolo erau greco-catolici (335 credinciosi) iar o treime erau ortodocsi. In aceeasi seara, un alt ierarh al lumii catolice, om cu judecata echilibrata si ascutita, zicea: "O sa vezi ca va fi liniste la Dobresti". Si totusi, uneori ai nevoie sa vezi, ca sa excluzi variantele mai putin dorite. Cu doua saptamani inainte fusesem la prima slujba greco-catolica ce avea loc dupa 62 de ani la Bosca, in Salaj, si acolo oamenii, cu state de plata intr-ale pichetarii religioase a prefecturii Zalau, nu fusesera chiar asa de linistiti... Ce e drept, acolo fusese vorba despre o biserica ce a fost folosita de catre ortodocsi, dupa 1948, si despre retrocedari, deci spiritele fusesera mai incinse.

Sfintire "la lumina"

Prea Sfintia Sa Alexandru Mesian este unul dintre preotii care n-au ajuns la meseria aceasta fosgaluind cu vreun teanc de valuta sau sarind cu o jumatate de porc, asa cum se practica in cercurile altor culte. Este unul dintre "ierarhii cu basca", precum scriam candva, adica dintre episcopii greco-catolici care si-au facut studiile pentru  preotie in secret, avand o meserie pentru societate, care le dadea paine, si o vocatie pentru sufletul lor, care le hranea inima. La 11 ani dupa nasterea lui, Biserica Greco-Catolica a fost interzisa de catre comunisti. A fost inscris ca student teolog, in 1957, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi dar a fost exmatriculat in acelasi an dupa ce s-a aflat ca provine dintr-o familie greco-catolica din Transilvania. A lucrat ca si tehnician la Intreprinderea Mecanica de Masini si Utilaj Minier Baia Mare. Tot pe-atunci (intre 1960 si 1965), a urmat studiile teologice in clandestinitate. In 8 mai 1965 a fost hirotonit preot greco-catolic de catre episcopul Ioan Dragomir al Maramuresului. Chiar si pentru parintii sai a fost o taina, ani de zile, faptul ca a ajuns preot, desi celebra liturghia zilnic, in camera sa.

Ma intreb ce inseamna pentru un astfel de om, care si-a facut studiile, pentru a deveni preot, in clandestinitate, si care, mai apoi, atunci cand Biserica sa a iesit la lumina, a fost numit ierarh al ei, sfintirea unei noi biserici. Pot doar sa imi inchipui ca de la cel care a prins ca preot vremurile cand ierarhii si preotii greco-catolici refuzau prin inchisori sa-si tradeze credinta, un gand va merge la ei de fiecare data cand va da o noua biserica enoriasilor. Ca isi va spune ca ceva din cumulul de suferinte al inaintasilor va fi, poate, justificat si compensat, asa. Ca lasa ceva, in antimisul noii biserici, si din Frentiu, Hossu sau Rusu. Iar cei de acum, noi toti, mai tineri si aparuti in alt leat, vom sta langa episcop, cu camerele noastre foto digitale super profi, cu lesinurile noastre gata sa apara atunci cand temperatura urca peste 30 de grade Celsius, cu disconfortul nostru resimtit major atunci cand slujba de sfintire a trecut deja de o ora, si nu vom banui probabil niciodata care din gandurile episcopului cu ochii inchisi, intors parca spre el, spre adanc, si spre tot ce e dincolo de noi, va ajunge si la cei din trecut, pe suferinta carora s-a cladit insasi posibilitatea ca aceasta zi sa existe asa. Istoria n-are locul ei la masa, precum se tine tacamul gol, de rezerva,  la cinele rusilor...

Ca de sute si sute de ani

Ajung cu preotul Inocentiu Lung si cu sotia lui in Dobresti, dupa ce reusim sa ne ratacim bine pe harta patriei si dupa ce bifam niste curbe printre dealuri, care ne fac sa pomenim toate produsele farmaceutice antiemetice. La intrarea in localitate ma uit dupa o femeie oprita in poarta unei case, ce ne priveste lung. E greu sa nu stie unde mergem. Inca putin si ajungem la biserica. Vazusem fotografii de la sfintirea locului, stiam ca biserica veche a fost demolata si ca langa ea s-a ridicat cea noua. Si ca e mica. Dar cat de mica – nu stiam. E mica-mica, si are o fatada neobisnuita, dupa mine. Dar "neobisnuit" nu inseamna ceva intre rau si bine, treaba asta nu se judeca dihotomic. E doar aparte, si asta inseamna ca va ramane pe retina mult timp. Inca facem ultimii pasi cand preotii deja prezenti incep slujba. E aici episcopul Alexandru Mesian, e vicarul sau general, Angelo Pop, e protopopul de Lugoj, Teodor Baba, e preotul locului, ajuns iconom stavrofor, Cristian Nicolae Olariu. Sunt aici si primarii din Bara si Balint, si constructorul bisericii, si multi invitati.

Nu am timp sa intreb de invitati, de cei pe care nu-i stiu deja, de programul zilei, pentru ca totul incepe brusc. Incepe in liniste si randuiala si lumea prezenta sta aliniata de partea cealalta a drumului, fata in fata cu preotii, si totul curge altfel decat ai fi putut cuantifica de la oras: nu suntem multi sau putini, suntem exact cati simti ca e bine sa fie atunci cand ai o biserica mica intr-un sat mic dar la care a venit ierarhul locului si invitatii sai - ca atunci cand arunci sarea-n oala cu bucate si nu stai sa o dramuiesti, stii doar cand e cata trebuie. Toate lucrurile intra intr-o coaja fireasca a lor, asa cum sta pruna pe sambure, asteptand sa stranga soare si sa-l toarca-n dulceata fructului.  N-am mai fost la o sfintire de biserica, cred, pentru ca, desi am vazut sute de poze de la sfintiri, ceva, in ritual, mi se pare ca e extrem de nou si deosebit, pentru mine. Si, totodata, cu noutatea lor, cele care se intampla in fata mea au o curgere care te face sa simti ca s-au mai intamplat asa de o suta de ori, de o mie de ori, pe aceste pamanturi, inaintea ta, si ca tot lucrul la care asisti te face sa-ti ai piciorul si mai bine infipt in sol si-ti da sens. Caci ce alt rol are, oare, o biserica, decat sa-ti dea sens si sa-ti spuna pana unde esti tu si de unde incepe altceva, in cazul in care cauti raspunsuri in credinta pentru lucrurile acestea?

Episcopul bate in usa si i se deschide, dupa ce a inconjurat biserica. Nu stiu ce spune sau ce a spus, in astfel de momente ramane doar ochiul care lucreaza, si care potriveste cadru dupa cadru, calculand lumina si culorile si gesturile. Dar exact gesturile sunt ca ale unei povesti, episcopul deschide usile credintei pentru o noua comunitate, trecem de la soare, si culorile deschise ale straielor preotilor se odihnesc la umbra in care continua ritualul de sfintire. Afara, nu departe de noi, vegheate de o cruce, se afla resturile vechii biserici. Ele se pot odihni in pace, acum, cat timp aici se afla un inlocuitor.

Datele locului

Date despre comunitatea greco-catolica de aici si despre biserica la a carei sfintire participam primiseram de la cei din Eparhia Lugojului. Astfel aflam ca Parohia Greco-Catolica din Dobresti a fost initial o filie, in anul 1858, ca urmare a trecerii la Unirea cu Roma a 30 de familii din localitate. Apoi, in 1898, filia este ridicata la rangul de parohie. Scoala confesionala greco-catolica de aici s-a deschis initial in anul 1859 si a functionat intr-o casa inchiriata, casa care servea si drept locuinta pentru invatator. In anul 1903, in Dobresti erau 453 greco-catolici si 176 credinciosi ortodocsi, numarul total al greco-catolicilor (cu toti cei din filiile Bara, Cladova, Iersnic, Lapusnic, Ohaba Lunga, Ohaba Sarbeasca, Radmanesti si Spata) fiind in acel an de 722 credinciosi. Capela si casa parohiala din Dobresti au fost lasate in paragina dupa anul 1948, odata cu desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. Cladirea a fost demolata in anul 2010 deoarece era intr-o stare avansata de degradare.

Despre noua biserica ni se spune ca proiectul de arhitectura a fost executat de arh. Matei Fleancu din Lugoj iar constructorul ei este S.C. Valman Construct S.R.L. Lugoj, cu antreprenorul Valentin Nicolae Micsa. Hramul bisericii este “Sf. Profet Ilie Tesviteanul”, purtat si de vechea biserica parohiala. Cei care au contribuit cu bani si cu munca au fost credinciosii din Dobresti, Episcopia de Lugoj si diferiti binefacatori din tara si strainatate.

Mainile episcopului

Suntem in biserica si vizitatori, si cor, si preoti, si reprezentantii autoritatilor locale, si te gandesti brusc ca exact cei pentru care se sfinteste biserica aceasta nu au mai avut loc, azi, aici, dar ei asteapta linistiti sa se termine toate, pregatind afara felii de cozonac si stiind ca, si de acolo, sunt aproape de toate. Episcopul Mesian conduce tot ce se intampla in jurul mesei care va fi altarul, sunt momente in care preotii din jurul sau nu isi aduc aminte imediat „ce urmeaza”, el le sopteste asezat si binevoitor si toate curg cum trebuie si te gandesti ca pana si asta spune despre putinatatea sfintirilor de biserici greco-catolice din ultimii ani. Doar intamplarea face ca, doar cu o saptamana inainte, episcopul Alexandru Mesian sa fi sfintit, tot in teritoriul arondat Lugojului, o alta biserica greco-catolica la Petrosani, impreuna cu invitatul sau, episcopul Virgil Bercea al Oradiei. Dar asta nu se intampla, totusi, prea des. 

N-am habar ce se spune, pur si simplu nu aud mai nimic dar urmaresc cu ochiul si cu cele doua camere foto cu care lucrez mainile episcopului, care ating masa ca intr-o vraja buna. E atat de prins in ce face incat parca dispar toate din jur, mana lui dreapta mangaie masa si-i meneste de bine, ma simt ca hipnotizata si-as putea sa jur ca daca si-ar ridica degetele doar putin altfel, acum ar putea face sa pluteasca de la sine si fata de masa, si florile, si Evanghelia, si tot. Uitata e boala din care tocmai iesise, uitata e gheara care inca ii atinge pieptul, cand vorbeste. Episcopul trebuie sa pregateasca biserica noua si toate relele care il apasau ca om  raman in spate, pentru mai tarziu. Ma uit la degetele sale ingrijite, la mana cu pielea fina, aproape transparenta, aproape fara pata, sub care se citesc vinisoarele albastrui. Nu poarta inelul de aur pe care l-am mai vazut la ierarhi. Are un rubin oval pe inelarul mainii drepte, si nu e nimic care sa e intrige la el, nu este un inel croit pentru o mana de femeie sau de barbat, pare un inel potrivit pentru o mana care sa conduca si femei, si barbati. Totul in episcopul Mesian este al echilibrului, al pacii interioare.  Isi face treaba temeinic si stii, atunci cand se indeparteaza de la masa, ca a lasat ceva din sufletul sau acolo, pentru cel care va sluji sub indrumarea lui. Imi aduc aminte de gesturile unei echipe de chirurgi atunci cand lucrau in vecinatatea unei inimi deschise. Atunci fotografiam vraja mentinerii vietii prin repararea unui cord, acum mainile creasera de la inceput o inima noua bisericii ce va sa fie.

Privind la biserica noua

Si nu mai stiu ce-a fost. Oameni obositi de cantat si de vara nauca, banateana, sticle cu apa minerala de Lipova, evantaie de plastic cu „Venetia” inscriptionat pe ele, lumanari, cuvintele protopopului si ale preotului nou numit. Apoi antimisul episcopului, pe care il studiez curioasa, dupa ce mult din noapte citisem despre antimisele ierarhilor greco-catolici, si despre particularitatile lor. Si toata lumea de afara, care astepta ca biserica sa intre pe rol, cu gravitatea cu care o nava-amiral ajunge prima data la apa. M-au tras niste tanti ale locului langa ele pe un scaun, pret de cateva minute, sa-mi spuna despre loc si despre cum e pe-aici. O-ntreb pe Aurelia Gaspar cum i-a fost cand a vazut biserica veche daramata… Nu raspunde, da din cap pe lateral, mai mult ii cade, cumva spunand doar pentru ea ca despre asta e greu de legat cuvinte. Zice doar, a explicatie: „Eu in biserica aia m-am casatorit”. Acum va avea o alta biserica aproape, si poate va reusi sa-si duca amintirile din cea veche aici, incet-incet, asa cum muti dintr-un ghiveci intr-altul o planta rara.

Este aici si cumnata patriarhului ortodox, pe Gheorghe Ciobotea, fratele lui, nu-l vad dar vorbesc cu sotia lui. Lucruri din alte caprarii, care nu tin de biserica aceasta noua. Dar ma bucur ca e si ea aici, sarbatoarea unui sat e pentru toata lumea, indiferent de credinta de care tine. Un singur lucru o intreb oficial, pentru materialul pe care urmeaza sa-l scriu: sotul ei si, implicit, patriarhul ortodox vin dintr-o familie de greco-catolici? Era ceva ce unul dintre credinciosii mai batrani din Costei imi spusese. Dar ea nu stie. Nu poate nici sa spuna da, nici nu.

"Sunteti pocaita?"

Plec cu familia Lung mai departe. Vine o agapa, nu imi e foarte clar unde, se vorbise despre Bara dar si despre Balint. Stiu doar ca trecem pe langa viitoarea manastire, ctitorita de PF Daniel, si vin iar curbe si nori de praf si instinctul de orientare mi se culca la picioare ca o pisica ostenita si habar n-am unde suntem pe harta: undeva intr-un Banat cald si colinar, de unde Timisoara pare asa, o abstractiune care nu s-a intamplat niciodata. Parca nu mai exista campie, parca nu s-au inventat inca blocurile, parca bisericile de tara au o hemoglobina mult mai sanatoasa decat orice catedrala, intr-o astfel de zi.

Ajungem in locul in care trebuie sa ajungem, prind cinci minute de vorbit cu episcopul Mesian si-mi creste sufletul ca mai are bunatatea sa se gandeasca si la planuri de viitor, desi e inca obosit dupa ziua plina de azi. Nu-mi sunt clare niste lucruri legate de organizare deci pana se termina toate si aici, la Caminul Cultural, plec prin locul-fara-nume, poate gasesc vreo pancarta si aflu unde sunt. Nu e. Ma asez pe o banca langa un monument al eroilor locului (dar nici aici nu e numele satului), deschid laptopul si ma pun sa discut cu colegii din Timisoara despre Dobresti. O tanara tiganca fardata puternic se aseaza langa mine, curioasa, si ma intreaba de toate, respectuos. Ii explic cate-n luna si-n stele, daca tot e sa impartim banca, si vorbesc cu ea cu "dumneavoastra" chiar si dupa ce imi spusese ca e eleva in clasa a VII-a. Fardul gros ii sporeste anii si n-as putea sa-i spun "tu". Si ma intreaba cu precautie, dupa o vreme: "Dar dumneavoastra sunteti pocaita?" Analizez scurt daca treaba e de rau sau de bine. Imi urca un pufnet de ras in gura, il opresc inainte de incisivi, ii raspund serios: "Nu, de ce?" Imi explica: "Pai vad ca sunteti o persoana buna".

Au mai curs cateva ore pana cand mi s-a terminat ziua de lucru, asta implicand si ca am aflat in ce parte e Timisoara, dupa ce am constatat ca fusesem uitata in localitate, si ca am ajuns, prin cateva artificii, candva si acasa. Dar de fapt incheierea adevarata pentru ziua aceea a fost atunci, pe banca, explicandu-i fetei ca a fi bun nu tine de o biserica anume sau de credinta. Ca biserica este doar ceva ce filtreaza bunatatea omului, si o ajuta, eventual, sa ramana alerta atunci cand deja exista. Si ca este loc sub soare pentru toate bisericile. Si, nu in ultimul rand, ca uite, in Banat chiar este loc pentru toate. Si asta si pentru ca la Dobresti, uite, a fost liniste, asa cum nu avusesem curajul sa cred ca va fi.

Ramona Balutescu

Comentarii
24.07.2010 Felicitari !!! de vio
Sincere felicitari autoarei articolului.Sincer, cum autorei "i-a crescut sufletul vorbind cu episcopul Mesian", asa mi-a crescut mie sufletul citind acest articol.
30.07.2010 O zi de neuitat! de Olimpia Dragan
M-am bucurat mult citind articolul (in Italia), pentru ca am retrait emotiile avute in acea zi speciala pentru credinciosii greco-catolici si nu numai, participand efectiv la evenimet.
Felicitari pentru seriozitatea prezentarii momentului. Regret ca, in final, ati fost uitata...Sunt sigura ca omisiunea s-a datorat zilei toride si obositoare.
Prof. Olimpia Dragan
Pro
30.07.2010 Apreciere de ilie marian
Este un articol de LUMINA ce exprima o pagina adusa din Visul lui Dumnezeu. Fiti binecuvantata ! Pr.Marian I.S
02.08.2010 felicitari de ana
Felicitari pentru articol! Mi-a placut foarte mult. Si tiganii sunt oameni poate daca noi romanii le-am acorda mai multa consideratie s-ar mai schimba si ei.
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
19.06.2013 Biserica Greco-Catolica solici...
In dimineata zilei de 19 iunie, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Muresan, liderul Bisericii Greco-... citeste »

14.11.2014 Greco-catolic catre greco-cato...
Zilele acestei campanii electorale au scos la iveala aspecte pe care orice om rational si de buna cr... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




25605861