Home : Stiri : 2010-08-03
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

Din geologia credintei: diamantul de Curtuiseni

03.08.2010, Curtuiuseni, BH - Greco-Catolica.org Afisari: 7206   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
1 Aug. 2010 - Sfintirea bisericii greco-catolice din Curtuiseni (BH)
1 Aug. 2010 - Sfintirea bisericii greco-catolice din Curtuiseni (BH)

Si pentru ca exista un prim lucru care ar trebui spus in legatura cu sfintitea bisericii greco-catolice din Curtuiseni, judetul Bihor, pe linia indemnului „Ca toti sa fie una”, atunci sa incepem exact cu acesta: am participat, in duminica din 1 august a anului acesta, la o sarbatoare a unui intreg sat bihorean, nu doar a comunitatii greco-catolice de aici. Pentru ca exista si locuri unde oamenii stiu sa se bucure impreuna, sa fie impreuna la necazuri si nevoi si sa treaca impreuna prin toate ale sortii.

Comuna “amestecata”

Kovacs Zoltán si Florin Costel Bodea sunt primarul si, respectiv, viceprimarul localitatii Curtuiseni. Povestesc despre locul lor oarecum cu mirare ca cineva ii intreaba despre intelegerea dintre oameni. Spun ca majoritatea celor din comuna sunt reformati si ca, pe langa ei, avem aici ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici si neoprotestanti. “Initial a fost o problema intre credinciosii ortodocsi si cei greco-catolici, conflictul iscandu-se pentru biserica. Acuma, sa se bata pentru biserica, nu era frumos...” - spune primarul. Datorita refuzului Bisericii Ortodoxe de a retroceda biserica greco-catolica, comunitatea greco-catolica din localitate a fost fortata sa isi construiasca o biserica noua. Primaria din localitate insa a sprijinit toate cultele, dupa posibilitati: “Nu suntem o comuna bogata dar ultima data am alocat o suma de bani pentru fiecare biserica. Am sprijinit financiar si racordarea la gaz a bisericilor. Asa facem, platim pentru toti – dam egal, ca vrem sa nu se iste discutii”.

Cei 2.900 de oameni ai Curtuiseniului sunt multumiti cu situatia actuala – arata primarul Kovacs Zoltán. “Intre culte nu exista conflicte, se fac si intalniri ecumenice la care participa oameni din toate cultele”. Il intreb si despre faptul ca, la sfintirea bisericii greco-catolice de aici, atat printre oamenii din biserica, precum si printre cei din curte, care ascultau serviciul divin la difuzoare si trebaluiau la bucatele oferite invitatilor, se vorbea si romana si maghiara. Primarul spune ca e doar firesc, pentu ca, in procent de 99 la suta, locuitorii comunei vorbesc maghiara, chiar daca sunt romani.

Aduc aminte si de un alt punct care tine de alteritate: aflasem de cateva zile, de la preotul paroh greco-catolic al locului, parintele Alexandru Cervid, ca in Curtuiseni, in zona de cimitir care este folosita pentru enoriasii sai, exista si o “felie” de cimitir evreiesc. Primarul ofera cateva detalii, spune ca se mai pastreaza cateva monumente funerare si ca e “dat in ingrijire”, adica se ocupa cineva de bucata asta de cimitir. Pentru ca evrei nu mai sunt pe aici de multa vreme. Il intreb pe edilul sef daca el a mai prins vreun evreu, macar in tinerese, sa fi trait acolo. Spune ca nu. Apoi isi aduce aminte, totusi, de un cunoscut. Probabil in cunostinta lor era important daca erai om sau nu, nu apartenenta religioasa. Tot de la parintele Cervid am aflat ca, in 1909, in aceasta localitate erau 711 greco-catolici, 1.268 reformati, 63 evrei si nici un ortodox.

Drum cu galop bilingv

Cam asta e localitatea unde e de ajuns in prima zi de august a anului, pentru ca se va sfinti noua biserica greco-catolica de aici, cu hramul Neprihanita Zamislire a Preasfintei Fecioare Maria. Ultima bucata de drum, din Oradea si pana in „prima localitate dupa Valea lui Mihai” - pentru ca asa e mai de inteles pentru soferul autobuzului care m-a luat si pe mine – o fac avand in cap manelele unei fatuci ce merge la Baia Mare cu acelasi bus si care crede ca laptopurile s-au inventat doar pentru muzica proasta si pentru jocuri de carti. Renunt la pornirea de a-i face laptopul guler doar pentru ca realizez ca in acelasi mijloc de transport este si o doamna cu care plecasem de la Badacin, saptamana trecuta, si cu care precis am drum comun. Ii admir energia de a pleca singura pe coclauri, la cei 75 de ani ai sai. Vorbim de cate-n soare si-n stele si reusesc chiar sa vad cand soferul trece, suav ca o lebada, de intrarea in Curtuiseni, care nu e chiar pe drumul interjudetean ci pe o stanga ce se bifurca de la o cruce pe care tocmai o lasaseram in urma. Cer o frana brusca, ajungem jos si constat cat de eleganti si… pretentiosi… sunt pantofeii de un albastru deschis fara pata ai companioanei mele. Avem de gasit si localitate, si biserica, si e si tarziu, iar pantofii albastri par dusmani la toate astea. Dar ma inselam, doamna tine pasul cu mine si mai are si suflu sa-i dea mai departe cu noutatile din biserica din care face parte. Ajungem, in sfarsit, dupa ce am galopat prin tot satul, si constat ca obtin mai usor informatii daca intreb in maghiara. Ce bine ca nu cautam o centrala nucleara – aia nu stiu daca am fi nimerit in doar jumatate de ora…

Printre invitati

Ceremonia este deja la punctul sfintirii interiorului bisericii, treaba asta intotdeauna presupune un anume unghi si o departare de actiune dar biserica e plina si… oricum, vor mai fi momente bune de pozat. Plina nu este doar biserica ci si curtea are multi oameni care asteapta aici, insirati in jurul meselor pregatite pentru bucuria de dupa. E frapant ca nimeni nu se inghesuie, nimeni nu ia aerul altcuiva – oamenii sunt linistiti si prietenosi, si cand intreb, mai mult muteste, pe unde se urca in balcon, nici nu ma astept sa aud un „Mond meg románul”, si aici, indemnand-o pe doamna care imi raspunsese sa zica aceeasi treaba si in romana. Dar aud. Pai greco-catolicii de aici nu sunt romani? Or fi dar uite ca nu e nici o problema sa aiba cu ei si pe vecinii lor sau sa foloseasca si ei maghiara.

Sus e corul Manastirii Adormirea Maicii Domnului din Oradea, si, intr-un anume moment al ceremoniei, distingi aici si o voce de soprana deosebita. Iar participarea intregului cor da o stralucire aparte serviciului divin. Sunt la slujba preoti din multe localitati invecinate dar si preotii celorlalte culte din Curtuiseni, ceea ce e cu adevarat placut de constatat. Si pe langa primarul si vicele localitatii, participa ca invitat si primarul din Tarcea. Iar cel care conduce tot ce se intampla azi aici este Prea Sfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic din Oradea.

„Fa-l diamant!...”

Este cald, dau si aici de evantaie cu „Venetia” pe ele, de ventilatoare. Fetitele in rochitele lor albe sunt obosite de emotiile zilei, fosgaluie, si unghiile unora, colorate prea grabnic cu oja, iti sar in ochi. Aflam baiatul lunatic sau epileptic sau cum o fi fost el, in functie de traducere, din pericopa zilei, ale carui incercari trec nu ca urmare a stradaniei apostolilor ci a lui Isus. Episcopul le vorbeste celor prezenti despre pacat, despre intampinarea lui, despre punerea lui fata in fata cu credinta. Credinta „cat un graunte de mustar” care poate misca muntii. P.S. Virgil nu foloseste fraze complicate. E totul spus in propozitii scurte, simple, dar care au darul de a te prinde si face sa-ti pui intrebari. Prin participarea pe care o simti din partea episcopului devii tu insuti parte din dialog, pe care il duci in interiorul tau si te intrebi despre tine, despre puterile si limitele tale.

Initial ascult predica doar cu o ureche, cautand unghiurile cele mai bune pentru fotografii. Ma ghemuiesc langa o strana pentru a prinde si florile de la capetele bancilor, si fata episcopului. Ma intereseaza imaginea si totusi, sunetul vocii sale care indeamna la dialog nu poate fi ignorat. Sunt destui preoti care tin predica drept ceva de care vor sa scape cat mai repede, pentru ca e exact momentul cand trebuie sa dea oaresce si de la ei, si poate nu au multe de dat. Si, la capatul opus al acestei perceptii, preotul de azi, ierarhul, n-are nimic din a „bifa o sarcina de serviciu” ci te invita, cu el, la gandit, la a gasi impreuna un sens. Se subinclude cu marinimie multimii celor care au de cautat sensuri dar le si ofera, printr-o simpla dar puternica metafora, dupa. Ne vorbeste despre neplacerea carbunelui de a fi „doar carbune”, negru, murdar. Despre stradaniile sale de a deveni altceva, de a se „cosmetiza”. Felul in care povesteste P.S. Virgil te face sa-l urmaresti atent si patania carbunelui echivaleaza cu vizionarea, cu sufletul la gura, a primului pas pe Luna. Marile fapte nu stau neaparat in senzational ci in ochii cu care urmaresti simplitatea, firescul, sau abaterea de la norma, neobisnuitul. Si in harul povestitorului care arata simbolul din toate.

Carbunele afla de calea arderii, pentru a straluci. O pilda in aparenta banala, dar spusa cu mult suflet, de parca deschiderea vorbitorului e ca o boaba de strugure cu care ar scrie pe asfalt, imputinandu-se, invatatura aceasta, pentru a ramane. Si-atunci cand carbunele a descoperit deja felul in care poate straluci, el, negrul, am lasat de multa vreme fotografiile si tot ce e important e sa sper ca ar putea fi o poveste cu final bun pentru carbune, si imi repet in gand: „Fa-l diamant!... Fa-l diamant!...” Dar pilda episcopului nu curge in traditia vechilor filme americane, unde cel bun castiga, sau,cel putin, nu e castigul pe care il speram eu. Carbunele afla ca va disparea, prin ardere, dar ce suflet care a cunoscut focul poate renunta la el, doar pentru ca il va ostoi?... Carbunele decide ca, pentru caldura si lumina pe care le da, se merita sa dispara. Si cred ca toti cei care ascultam am putea pleca, acum, incolonati, pentru a ne cere legitimatii de carbuni, pentru ca toti am jura, impreuna cu episcopul, ca arderea si luminarea altora sunt cele mai importante lucruri in viata, iar „caldiceii” nu-si au locul, aici…

Elogiatii

Dupa ce ne-am simtit mai buni prin asocierea cu alegerea carbunelui, si sperand sa ramanem macar o vreme mai buni, ascultam elogiul celor care au fost si pana acum mai buni decat multi altii si care, datorita stradaniei lor, au fost apreciati de catre episcop. Astfel, efortul celor care au contribuit la ridicarea bisericii a fost rasplatit prin acordarea crucii pectorale, ea ajungand la pr. Silvano Bonfatti din parohia italiana Buccinasco, precum si la pr. Leopoldo Ingegneri din Budapesta.

Tot acum, parintele Alexandru Cervid multumeste celor care l-au ajutat in ridicarea bisericii. Este preot aici de prin 1995, de fapt deja cu un an inainte stia ca aici ii va fi parohia. El e cel care a strans laolalta comunitatea, atunci cand oamenii au dorit sa redevina greco-catolici sau sa-si urmeze inaintasii in credinta. Tot el ne povesteste cum episcopul, in drum spre Baia Mare, i-a adus „Drumul Crucii” la o ora la care nici cocosii n-ar fi stiut ce este, noapte sau dimineata, pe la 3 - 4 AM. Si tot el, episcopul locului, a venit sa vada cum stau lucrarile la biserica, pana si atunci cand ploua si totul mustea de noroi. „N-ai tu vina ca ploua” – l-a scuzat el pe preot, atunci cand acesta se temea ca ierarhul o sa se noroieze… Si s-a ridicat, pana la urma, biserica mandra, care o sa mai dea prilejul oaspetilor de acum sa mai dea pe aici.

Si totul s-a terminat prin binecuvantarea acordata celor din biserica precum si a celor care s-au ostenit si asteptau cu bucatele, in afara bisericii, pentru ca toata lumea sa sarbatoreasca. Si totusi, lucrurile demne a se vorbi despre ele nu s-au terminat, inca, daca e sa intelegem mai bine locul acesta care tocmai a primit o biserica, si oamenii de aici.

Noi prieteni

La iesirea din cladire intru in vorba cu cativa dintre preotii care au participat ca invitati la ceremonie. Din cuvantul preotului paroh auzisem ca tot azi e si ziua de nastere a preotului reformat de aici. Ma duc la cel spre care aratase parintele Cervid in biserica, ma prezint, ii spun „La multi ani”, il pup. Pus pe sotii, parintele ma lasa pana-mi termin initiativa, apoi imi explica faptul ca el e preotul ortodox al zonei, si ca celalalt, barbatul de langa el, e cel reformat. Rosesc scurt, nu-i bai, gata, toata lumea la pupat! Il felicit si pe „adevaratul reformat”, preotul Szabo Iosif,explic ca „aratatul” parintelui Cervid ma indusese in eroare, radem, oamenii sunt cordiali si ne punem pe povestit.

Il intreb direct pe ortodox daca el e cel care nu a vrut sa dea biserica greco-catolica inapoi. Nu e el. Parintele Iulian Lenghel a picat in toata povestea asta mai tarziu, dupa ce fostul preot ortodox tinuse cu dintii de biserica iar greco-catolicii s-au pus sa o ridice pe cea noua. Iar comunitatea lui a platit banii necesari pentru casa parohiala de langa biserica fost greco-catolica, acum ortodoxa, casa care fusese recastigata in instanta de catre posesorul de drept. Suntem intr-o piateta in care stau cele doua biserici, fata in fata, asa cum stau si oamenii din apropierea mea, si, scaldati in soarele de august, iar iti vine sa te-ntrebi de ce e asa de greu ca „toti sa fie una” si sa se slujeasca in acelasi loc… Dar acum, dupa toate astea, a aparut si noua biserica, si este si ea, ca multe altele, un diamant nascut dupa ardere si istovire. Chiar de carbunele din pilda episcopului a luminat si a pierit, la lumina altor carbuni, a altor oameni, se si aseaza lucruri pentru viitorime.

O mana intinsa

O cunosc si pe sotia preotului ortodox, Ioana Lenghel a absolvit si ea teologia si lucreaza ca profesoara de romana la vreo 20 de kilometri de aici. Oameni deschisi, care nu se ascund dupa deget in ceea ce priveste istoria locului unde stau acum, care nu a fost intotdeauna lina. Dar care cred ca, prin stradania celor de acum, se va ajunge la o asezare in matca si toti credinciosii vor gasi o vorba buna, cand vor avea nevoie, de la un „pescar de suflete”. Pana la agapa pregatita de preotul gazda, Alexandru Cervid, mai e putin timp, il petrecem povestind. Ajunge si episcopul Virgil Bercea in grupul nostru, tocmai cand se vorbea despre normalitatea de a te duce in biserica si-n casa celuilalt, indiferent cine e acel „celalalt”, om sa fie. Si vezi pe viu exemplificarea celor vorbite mai inainte, episcopul greco-catolic, preotul ortodox si sotia lui vorbesc despre cunoscuti comuni, despre intelegere, despre lucrurile care ne leaga. Ce e drept, prin stradania unora dintre ierarhii ortodocsi, „cele care se pot face impreuna” au devenit, deocamdata, mai putine, dar „cele care ne leaga” nu tin de legi ale momentului.

Ce bune si, totusi, inca inedite sunt aceste momente de apropiere intre ortodocsi si greco-catolici… Rasucirile timpului aduc, uneori, vechi raci la suprafata, ce pun piedici de moment, si doar staruinta si deschiderea unor oameni, printre care se afla si episcopul Virgil Bercea, care a sfintit apele Crisului cu episcopul ortodox Sofronie, fac ca plauri, acum despartiti, sa se mai apropie. Candva, episcopul greco-catolic al Oradiei chiar spunea ca „Unitatea bisericii va veni cand ne vom astepta mai putin”.

Poate se va intampla prin lucruri mari, poate nu, dar cred ca si lucrurile mici, ca aceasta mana intinsa, acum, in fata mea, contribuie la a se ajunge acolo. Virgil Bercea e un om in afara timpurilor, il surprind, aici, in drumul din Curtuiseni, intr-un portret care, virat in sepia, cred ca va putea fi banuit de „apartenenta la oricand”.

Spre floarea soarelui

Oamenii pleaca fiecare spre coltul sau. Urmez invitatia familiei Lenghel si intru in casa lor, unde cafeaua promisa initial se transforma in cea mai vrednic-lunecoasa bere pe care am baut-o anul acesta. Povestim despre oamenii locului, despre copiii familiei, despre mariri si caderi intamplate in jur. Constati ca ai o mie de lucruri de vorbit cu oameni cu care nu te stiai pana acum o jumatate de ora dar care impart multe dintre ideile tale despre alteritate, despre comunicare. Plecam candva la Restaurantul Ovidiu, din Valea lui Mihai, la care sunt si ceilalti invitati ai parintelui Cervid, ne asezam la o masa unde erau deja cateva persoane, parintele Lenghel vorbeste cu cel din stanga sa intr-o maghiara curgatoare, sotia sa spune ca ea e din cei 1 la suta de care zicea primarul ca nu vorbesc maghiara. Dar asta nu e o problema, toata lumea se simte bine, e ca o mare familie la mese, aici, si atunci cand episcopul pleaca, vine doar firesc ca-si ia la revedere si in romana, si in maghiara, de la noi.

Plec candva si eu spre Oradea, apoi spre Timisoara, ploua, e ploaie cu soare, lanurile de floarea soarelui au o sclipire aparte acum, vezi picurii mari cum stau sa cada in continuarea florilor si a frunzelor, luminand inainte de cadere, reflectand cerul, culorile nu exista decat ca verde crud, ca galben crud. Adorm cateva clipe cu genunchiul proptit in scaunul din fata mea, in microbuz, fata din fata ma trezeste pentru ca o deranjeaza genunchiul meu, imi cer scuze, zambesc, ceva din lumina carbunelui de azi va ramane, probabil, mult.

Ramona Balutescu

Comentarii
07.08.2010 Exista un secret al spirtului comunitar? de Terezia Filip
Splendide si exemplare momente cele de la Sfintirea Bisericii greco-catolice din Curtuiuseni! Astfel se poate conserva trecutul si astfel se poate înainta spre un viitor în care este sigur ca omul nu va fi niciodata un pericol sau o victima pentru semenul sau. Întotdeauna cel mai impresionant si nobil gest mi s-a parut respectarea cu pietate a confesiunii celuilalt si nu navalirea în sufletul lui pentru a instaura cu brutalitate o alta credinta... Greco-catolicismul a fost nu întâmplator excomunicat din societatea comunista atunci când în 1948 acest regim se instala în România cu o brutalitate fara egal în toata istoria noastra, si cu o jertfire a spiritualitatii si sapientei românesti care ne costa si azi si ne va costa multa vreme înca de aici înainte. Caderea regimului comunist, care la un moment dat parea inexpugnabil, probeaza fara dubiu adevarul acestei propozitii: "Nihil sine deo!"
E de meditat la acest subiect de istorie a veacului XX: de ce comunismul n-a putut convietui cu catolicismul?
De ce n-a fost comunismul un tip de societate plauzibila si durabila?
07.08.2010 Lumina gandului pozitiv de Marian Stefanescu
Citesc cu placere articolele Dvs.datorita claritatii,conciziei, sinceritatii si maiestriei lor. Faceti o lucrare a lui Dumnezeu prin liantul ce-l realizati intre oameni de convingeri diferite. Parcurg cu drag stiri despre PS Virgil pe care l-am cunoscut si pretuit inainte de evenimentele din 1989.
Resita 07.08.2010
Pr.Marian Ilie Stefanescu

07.08.2010 Felicitari! de pop ioan
Felicitari parintelui Cervid pentru minutata realizare, felicitari tuturor care au contribuit la edificarea acestui lacas de cult si felicitari doamnei Ramona care a realizat acest minunat articol.
Intr-adevar, asa cum citim si in articol, este dureros ca pe langa biserica ta sa fii nevoit sa mai construiesti un alt lacas pentru ca cele trei "babe" ramase ortodoxe vor sa-si tina, uneori chiar si prin forta (aici doamna ziarista a uitat sa interogheze locuitorii daca in trecut au existat conflicte intre comunitati!!!), biserica greco-catolica.
Dar... sa nu stricam bucuria acestui eveniment extraordinar!
Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a ajutat sa construim aceasta minunata biserica!
Laudat sa fie Isus!
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
15.06.2013 Scrisoare deschisa catre Biser...
Scrisoarea alaturata a fost trimisa de pr. Cristian Sabau, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catol... citeste »

15.06.2013 Biserica Seminarului greco-cat...
In dimineata zilei de 14 iunie, orele 10.00, Parohia Ortodoxa "Sfantul Gheorghe" din Oradea a retroc... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




25605610