Home : Stiri : 2005-04-18
Doriti sa primiti pe e-mail noutati de pe site? Aflati mai multe aici!

In viziunea lui Paolo Naso, "Noul Papa va trebui sa continue linia pontificatului lui Ioan Paul al II-lea"

18.04.2005, Roma, IT - Ziua.ro Afisari: 2358   Tipareste articol     Trimite acest articol pe e-mail
Unul din intelectualii italieni respectati in ceea ce priveste opiniile privind Biserica Catolica, dialogul inter-religios si ecumenismul este directorul revistei "Confronti", Paolo Naso. Ziaristul italian este considerat un fin analist al activitatii Bisericii Catolice insa are o viziune conforma cu tendintele majoritatii intelectualitatii din peninsula. In contextul debutului ceremoniei de alegere a viitorului Suveran Pontif, Paolo Naso a acordat, in exclusivitate pentru ZIUA, un interviu in care se refera la problemele si la necesitatile Bisericii Catolice. De remarcat ca Paolo Naso vrea democratie in Bisercica si il vede in scaunul Sfantului Petru pe un italian, cardinalul orasului Milano, Dionigi Tettamanzi.

Va rog sa ne impartasiti cateva impresii in legatura cu ultimele evenimente care au marcat Vaticanul dupa decesul Papei Ioan Paul al II-lea.

In viziunea mea, ar fi oportun sa nu zabovim asupra subiectelor de tip boala sa, agonia, funeraliile, deoarece figura acestui Papa a fost prea impunatoare pentru a lua in considerare doar ultimele momente ale vietii sale. Ioan Paul al II-lea a fost un Papa complex si nu reprezinta un caz ce ar putea fi catalogat, in mod limitativ, drept conservator sau progresist, cum, de altfel, nu se poate spune daca a fost un Papa al dialogului sau al identitatii catolice, un Papa european sau Pontiful lumii a treia. Ioan Paul al II-lea a reprezentat toate aceste aspecte la un loc si de aici rezida complexitatea pontificatului sau. Va fi nevoie de inca multi ani pentru a descifra si, mai ales, pentru a putea intelege ce ramane in urma sa. Astazi suntem foarte impresionati de milioanele de persoane care au sosit din intreaga lume la San Pietro, de atentia acordata evenimentului de mass-media internationale, dar nu acestea sunt elementele definitorii pentru a evalua valoarea pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Revine istoricilor de a aprecia ce parte din aceasta imensa forta comunicativa va rezista in timp, ce influenta va avea asupra tinerilor, caror itinerarii bisericesti va fi izvor de inspiratie.

Cardinalul Achille Silvestrini afirma recent ca noul Papa, "indiferent cine va fi, ce caracter va avea, va trebui sa continue linia pontificatului lui Ioan Paul al II-lea".

Cum s-a intamplat intotdeauna in istoria Bisericii, vor fi continuitati si discontinuitati. Curia va fi, insa, prudenta. Nu intrevad schimbari spectaculoase. Anumite teme ale implicarii Pontifului, precum dialogul inter-religios, ecumenismul, pacea si dreptatea, nu numai ca vor fi continuate, dar va avea loc o reafirmare a acestora. Alte subiecte, insa, vor depinde foarte mult de caracterul viitorului Papa.

Care credeti ca sunt principalele provocari ale Bisericii Catolice la momentul actual?

Sunt diverse teme in interiorul Bisericii care asteapta sa fie solutionate. Prima este colegialitatea, cu alte cuvinte democratia in Biserica. In timpul guvernarii lui Wojtyla, acest aspect a devenit extrem de complex si, in acelasi timp, complicat. Un singur om nu poate guverna ca un monarh absolut o institutie atat de complexa cum este Biserica. Acest aspect a constituit esenta agoniei lui Ioan Paul al II-lea. V-ati intrebat de ce, in momentul in care era evident ca Papa era foarte bolnav si in incapacitate fizica efectiva de a continua misiunea apostolica, membrii Curiei continuau sa sustina ca se simte bine, ca vorbea diverse limbi, ca manca cu pofta? Nu erau simple barfe de la Vatican, cum se poate crede, ci un tip de comunicare ecleziastica ce voia sa spuna ca Papa guverna Biserica, in ciuda bolii. Si asta intrucat exista teama de a se confrunta cu problema carmuirii Bisericii in situatia cand Suvernul Pontif nu dispune de deplinatatea facultatilor fizice.

Si cum ramane cu adevarul?

Adevarul este esential, in mod cert. Ar fi oportuna o schimbare care sa presupuna recuperarea traditiei Bisericii. Conciliul Vatican II a subliniat valoarea colegialitatii: sigur, Papa sa fie la carma Bisericii, cu precizarea, insa, ca alaturi de el sa functioneze un corp viu, activ, de cardinali, episcopi si laici. Astfel, reprezentantii Bisericilor locale trebuie sa aiba un cuvant de spus la carmuirea Bisericii. Vremea dictonului "Roma locuta, causa finita" (Roma a vorbit, disputa este incheiata) este de-acum depasita.

Va rog sa comentati intalnirile paradoxale prilejuite de funeraliile Sfantului Parinte: inamici legendari - Moshe Katzav, liderul Israelului, Mohammad Kathami, liderului Iranului, si presedintele sirian Assad - care si-au strans mainile.

Acestea reprezinta o imagine graitoare a autoritatii vocii Vaticanului in lumea politicii internationale. Nici o pace nu s-a nascut la Roma, insa, daca se ia in consideratie faptul ca inamici legendari s-au salutat si si-au strans mainile, acest lucru poate constitui un semnal de speranta.

Bush, perdant in fata Papei


Cum apreciati intalnirea de anul trecut dintre George W. Bush si Sfantul Parinte?

Bush a pierdut, in mod rasunator, intrucat Suveranul Pontif nu a acceptat niciodata ideea unui razboi preventiv si, mai ales, a negat dintotdeauna conflictul dintre civilizatii. Acest aspect reprezinta, pentru cei care pot sa inteleaga, punctul crucial al pontificatului lui Wojtyla. Daca Papa ar fi confirmat ideea unui razboi al "binelui" impotriva "raului", al civilizatiei occidentale impotriva Islamului, lumea ar fi urmat o cale foarte periculoasa si fara intoarcere. Pe de alta parte, Papa a criticat, de asemenea, politica lui George W. Bush fata de tarile lumii a treia, precum si fata de datoriile externe ale tarilor sarace. In fine, in acesti ani, distanta dintre Vatican si Washington in legatura cu chestiuni de fond a crescut. Bush a pierdut cu ocazia intalnirii cu Papa. A pierdut intrucat lumea catolica si, mai ales, Papa, si-au mentinut intotdeauna punctele de vedere in fata celor mai importanti politicieni din lume.

Suveranul Pontif si-a sustinut propria viziune chiar daca aceasta parea izolata si minoritara. Doar spiritele puternice stiu sa fie coerente chiar in singuratate sau marginalizare.

Cardinalul Navaro Valls a "recomandat" zilele trecute jurnalistilor sa nu contacteze cardinalii din Vatican. Si acest lucru intrucat inaltii prelati au solicitat "in unanimitate" acest lucru. Cum interpretati acesta "invitatie"?

"Invitatia" nu schimba substanta problemei, si anume faptul ca nu se poate ascunde un proces decizional democratic si care se va finaliza cu un vot acordat viitorului Papa. In Biserica ar trebui sa fie democratie, iar Vaticanul reactioneaza in mod extrem de negativ cand se sustine asta. In mod evident, nu o democratie politica, insa Conclavul se constituie in mod democratic si se incheie cu un vot majoritar. Cu alte cuvinte, este clar ca, apropiindu-se momentul alegerilor, atat cardinalii cu drept de vot, cat si observatorii impartasesc dorinta legitima de a intelege ce se intampla. Consider pe de-a-ntregul inutila ridicarea unor ziduri de protectie pentru a se evita astfel orice confruntare.

De ce se tem?

Se tem ca Papa sa nu fie cumva decis de jurnalisti si sa nu prevaleze selectionarea personajului celui mai mediatic, care se prezinta mai bine decat ceilalti. Consider aceste preocupari total deplasate. Traim intr-o lume globala si schimbul de informatii in ce priveste constituirea candidaturilor sunt extrem de explicite.

Cu ce cardinal ati "vota"?

Dioluigi Tettamanzi (cardinalul orasului Milano, n.red.). L-am cunoscut anul trecut cu ocazia organizarii unui voiaj ecumenic la Ierusalim. Extraordinarele sale calitati umane, spiritualitatea deosebita, implicarea ecumenica legendara, precum si atentia speciala pentru dialogul inter-religios, toate ii confera multe sanse la tronul Sfantului Apostol Pavel.

A consemnat

Claudia STANILA, Vatican

Comentarii
Posteaza comentariu
Nume sau nick-name:*
Adresa de e-mail:*      
Titlu comentariu:*
Comentariu:*
* - toate campurile sunt obligatorii

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
15.06.2013 Comunicat al Episcopiei Ortodo...
In urma dialogului dintre Comisia mixta ortodoxa - greco-catolica, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradi... citeste »

28.11.2013 Retrocedarea bisericii greco-c...
Ziua de marti, 5 noiembrie, 2013 a însemnat pentru comunitatea greco-catolica din Ramna un eve... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




28510522