Home : Memorandum : Anexa 02

MEMORANDUM

ANEXA 2
Scurt istoric al incercarii de suprimare a Bisericii Romane Unite cu Roma,
Greco-Catolice, de catre Statul Roman comunist -
Decrete si legi discriminatorii

Prin Decretul nr. 358 din 1948, Statul Roman comunist a scos in afara legii Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si ii confisca toate proprietatile. Unele din aceste proprietati sunt pastrate in custodia Statului, iar altele sunt date spre folosinta Bisericii Ortodoxe Romane. Episcopii impreuna cu un mare numar dintre preotii si laicii greco-catolici sunt arestati pentru ca au refuzat sa-si paraseasca credinta.

Alaturi de arestarea episcopatului si a numerosi clerici si laici, acesta a fost epilogul unei avalanse de masuri si decrete menite sa desfiinteze Biserica Romana Unita cu Roma.

Pe langa articolele 44 si 45 din Constitutia Republicii Populare Romane au mai fost emise urmatoarele acte normative discriminatorii:

  • 11 iunie 1948 - Legea nationalizarii principalelor mijloace de productie industriale, bancare, de transport, miniere si de asigurari. Prin aceasta lege, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, pierde o prima serie de bunuri: tipografiile, actiunile in banci, terenuri petroliere, etc.

  • 3 august 1948 - prin decretul 176 (MO partea I A nr. 176) au trecut in proprietatea Statului toate bunurile Bisericii, congregatiilor si comunitatilor care au servit pentru functionarea si intretinerea institutiilor scolare.

  • 22 august 1948 - Decretul 177 - legea cultelor din perioada guvernarii comuniste, care a avut ca scop crearea unui suport legal faradelegii comise impotriva Bisericii Greco-Catolice din Romania.

  • 2 decembrie 1948 - Decretul-Lege nr. 358/19481 a definit situatia juridica a fostului cult greco-catolic, acum desfiintat. (Monitorul oficial nr. 28 din 2 decembrie 1948):

    Articolul 1. Ca urmare a revenirii comunitatilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman si conform cu art. 13 din Decretul 177/1948, organismele centrale si statuare ale acestui cult, cum sunt mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregatiile, protopopiatele, manastirile, fundatiile, asociatiile, ca si orice fel de institutii si organisme, de orice natura si cu orice nume, inceteaza, de acum, sa mai existe.

    Articolul 2. Bunurile mobiliare si imobiliare apartinand organismelor si institutiilor indicate la art. 1 al prezentului Decret, cu exceptia expresa a bunurilor fostelor parohii, revin statului roman, care le va prelua imediat in posesie.

    O comisie interministeriala, compusa din delegati ai Ministerului Cultelor, Finantelor, de Interne, al Agriculturii si Domeniilor precum si al Învatamantului Public, va decide destinatia acestor bunuri, care vor putea fi atribuite in parte Bisericii ortodoxe romane, sau diverselor sale elemente constitutive.

  • 29 decembrie 1948 - Legea 1710/1948 (MO partea I B nr. 303 din 29 decembrie 1948) care prevedea organizarea sistematica a impartirii acestor bunuri si a celor ramase inca.

  • 31 decembrie 1989 - Decretul-Lege nr. 9, privind abrogarea anumitor acte normative (Monitorul oficial nr. 9/1989):

    "Cu scopul de a indeparta imediat din legislatia tarii noastre anumite legi si anumite reglementari emise de catre fostul regim dictatorial, care, prin caracterul lor discriminator si nedrept, au adus grave prejudicii materiale si morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetatenilor, dezvoltarii relatiilor normale cu alte state, Consiliul National al FSN, decreteaza:

    Articol unic. Sunt abrogate:

    ..................

    20. Decretul nr. 358/1948 care definea situatia juridica a fostului cult greco-catolic.
    Semneaza: Presedintele Consiliului F.S.N.: Ion Iliescu

    In 1989 se parea ca Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, va fi repusa in drepturile ei firesti. Desi Statul Roman a abrogat Decretul nr. 358/1948 la 31 decembrie 1989, cateva luni mai tarziu, tot Statul Roman confisca din nou bunurile Bisericii Romane Unita cu Roma, Greco-Catolice (a se vedea Anexa 03).

  • 24 aprilie 1990 - Inainte de a fi votata noua Constitutie, guvernul provizoriu a legalizat confiscarea din 1948 prin Decretul-Lege nr. 126 privind anumite masuri referitoare la Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica):

    Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), decreteaza:

    Art. 1. Ca urmare a abrogarii Decretului 358/1948 prin Decretul-lege 9/1989, Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-catolica) este recunoscuta in mod oficial. Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-catolica) se organizeaza si functioneaza conform cu regimul juridic al cultelor religioase din Romania.

    Art. 2. Bunurile preluate de catre stat, ca urmare a decretului 358/1948, si care exista acum in patrimoniul statului, cu exceptia marilor proprietati agricole, sunt restituite, in starea lor actuala, Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica). Pentru identificarea lor, inventarierea si restituirea lor, se constitue o Comisie formata din reprezentanti ai statului si ai Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica), numiti de catre guvern.

    Art. 3. Situatia juridica a lacasurilor de cult si caselor parohiale, care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica) si care au fost preluate de catre Biserica ortodoxa romana, va fi stabilita de catre o Comisie mixta, formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase, tinandu-se seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri.

    Art. 4. În localitatile in care numarul de lacasuri de cult este insuficient, fata de numarul de credinciosi, Statul va sprijini constructia de noi lacasuri de cult si va pune la dispozitia cultelor respective terenul aferent. În cazurile in care acestea nu dispun de teren, statul va contribui la constituirea de resurse financiare necesare.

    Decretul-Lege 126 din 1990 nu numai ca nu a rezolvat problema proprietatilor Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, confiscate de catre Statul comunist, dar reprezinta chiar o noua legiferare a acestei confiscari. Ca urmare a acestui decret, dupa 12 ani, doar aproximativ 5% din proprietatile initiale ale Bisericii Romane Unite cu Roma i-au fost restituite de catre Statul Roman. De compensatii nici nu poate fi vorba (a se vedea Anexa 06).

Versetul Zilei
Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor birui. Si tie iti voi da cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant legat va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant dezlegat va fi si in ceruri. (Mt. 16, 18-19)
Abonament:
Stiri aleatorii
19.06.2013 Biserica Greco-Catolica solici...
In dimineata zilei de 19 iunie, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Muresan, liderul Bisericii Greco-... citeste »

21.11.2013 Cardinalul Lucian Muresan se i...
Eminenta Sa Cardinal Lucian Muresan, Arhiepiscop Major si Intaistatator al Bisericii Romane Unite cu... citeste »

M E M O R A N D U M
catre Statul Roman
al credinciosilor
greco-catolici
din Romania
si din intreaga lume




734434