Mitropolitul Bartolomeu doreste biserica pentru ortodocsii din Valanii de Beius
02.04.2008, Oradea, BH - Bihoreanul.ro Afisari: 4929
2 April 2008 - Bartolomeu Anania pleaca din Episcopia Ortodoxa a Oradiei
Poza 4 din 7
2 April 2008 - Bartolomeu Anania pleaca din Episcopia Ortodoxa a Oradiei

Prezent miercuri la Oradea pentru a media conflictul intre ortodocsii si greco-catolicii din Valanii de Beius, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, a pledat pentru intelegere intre cele doua confesiuni.

Slujbe alternative?

In cadrul unei intalniri cu episcopul ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, la care a participat si seful Inspectoratului Judetean de Politie Bihor, comisarul sef Liviu Popa, IPS Bartolomeu Anania s-ar fi declarat de acord, potrivit surselor Bihoreanul.ro, cu slujirea alternativa, ca solutie tranzitorie, in biserica din Valani pana cand ortodocsii isi amenajeaza un nou lacas de cult.

Potrivit unor fete bisericesti care au fost prezente la intalnire, IPS Bartolomeu Anania a promis ca Mitropolia Clujului va contribui la finantarea unei noi biserici ortodoxe in Valanii de Beius.

Surse din cadrul Episcopiei Ortodoxe Oradea spun ca mitropolitul a respins propunerea episcopului Sofronie, care a militat pentru ca preotul ortodox si cel greco-catolic din Valani sa oficieze slujbele impreuna.

Totodata, IPS Bartolomeu Anania ar fi cerut ca, in urmatoarele trei saptamani, slujbele sa se oficieze alternativ dupa un calendar care va fi stabilit in dupa-amiaza zilei de miercuri.

Conform acelorasi surse, la finalul intalnirii care s-a desfasurat cu usile inchise, comisarul sef Liviu Popa a donat 10 milioane de lei pentru constructia unei noi biserici ortodoxe in Valanii de Beius.

Propunerea catolica  

Desi nu a dat curs invitatiei mitropolitului Bartolomeu de a discuta la sediul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, episcopul greco-catolic Virgil Bercea a trimis un comunicat de presa in care sustine rezolvarea pe cale amiabila a conflictului interconfesional de la Valanii de Beius.

Potrivit comunicatului, reprezentantii bisericii unite cu Roma isi manifesta disponibilitatea pentru solutionarea conflictului pe cale pasnica. “Nu vrem sa dam pe nimeni afara din lacasurile de cult si, in calitate de proprietari de drept ai acestor biserici, oferim ospitalitate liturgica Bisericii Ortodoxe Romane pentru ca fratii ortodocsi sa poata celebra alternativ sfintele slujbe in biserica”.

Episcopul Virgil Bercea a mai facut un apel la autoritatile Statului Roman “pentru aplicarea si executarea legii asfel incat duminica, 6 aprilie 2008, credinciosii greco-catolici sa isi poata celebra prima Sfanta Liturghie dupa 60 de ani in biserica retrocedata”.

In jurul orei 12.30, IPS Bartolomeu Anania a parasit sediul Episcopiei Ortodoxe din Oradea indreptandu-se spre Cluj Napoca. Atat mitropolitul, cat si reprezentantii Episcopiei Ortodoxe din Oradea au refuzat sa dea declaratii presei.

Ultima ora: ortodocsii vor biserica proprie!

Printr-un comunicat dat publicitatii miercuri dupa-amiaza, Biroul de presa al Mitropoliei Clujului precizeaza ca nu se va aplica solutia slujirii alternative in actuala biserica din Valani, pentru a nu se genera tensiuni si confuzii, singura varianta acceptata fiind aceea a constructiei unei biserici noi. Nu este clar, in noul context, unde se vor tine, in tot acest rastimp, slujbele pentru credinciosii ortodocsi.

„Pornind de la starea de fapt ca biserica i-a fost atribuita recent minoritatii greco-catolice prin hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, a fost adoptata solutia propusa de Mitropolitul Bartolomeu, singura viabila, aceea ca majoritatea ortodoxa sa-si construiasca o biserica noua, evitandu-se astfel varianta slujirii alternative, agreata de Biserica Unita, ca fiind generatoare de tensiuni si confuzii. Acest proiect va fi coordonat direct de catre Mitropolitul Clujului, cu convingerea ca reprezinta singura solutie pentru rezolvarea situatiei conflictuale dintre cele doua comunitati eclesiale si restaurarea pacii confesionale”, precizeaza Mitropolia ortodoxa.

In galeria foto, imagini surprinse la plecarea mitropolitului Bartolomeu Anania din sediul Episcopiei Ortodoxe din Oradea

In documentele alaturate puteti citi comunicatele trimise presei de episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea si de Mitropolia Ortodoxa a Clujului.

Dan Simai

Articol disponibil la adresa: http://www.greco-catolica.org/a326-mitropolitul-bartolomeu-doreste-biserica-pentru-ortodocsii-din-valanii-de-beius.aspx

   

Va multumim ca ati folosit serviciile noastre!
Echipa Greco-Catolica.org
www.greco-catolica.org