Nimic nu-ti taie mai iute pofta de a comunica decat suficienta partenerului. Acum cinsprezece ani aveam impresia ca in Romania nu numai ca se puteau spune o seama se lucruri normale, inteligente, necesare, dar si ca aceste lucruri contau intr-o oarecare masura. Acum ne aflam undeva inaintea lui 1989 -- gurile fie s-au reinchis spre a tacea cuminte, fie vorbesc spre a nu fi niciodata ascultate. Una din probleme noastre vitale o constituie relatia dintre confesiunile surori, catolica si ortodoxa. Momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucuresti, 7-9 mai 1999, n-a fructificat decat la nivel demagogic. Cativa ani mai tarziu (in toamna lui 2002), Patriarhul Teoctist avea sa-i intoarca vizita Suveranului Pontif, semnand la Vatican o proclamatie comuna care, terminologic, suna bine, dar, practic, nu inseamna aproape nimic. In esenta, raporturile dintre Vatican si Sinodul BOR raman cordiale, precum raporturile dintre Washington si Moscova in lupta impotriva terorismului, dar atat.

Doi remarcabili tineri istorici din Bucuresti au incercat sa refaca, atat cat s-a putut, istoricul relatiilor Vatican-BOR sub regimul comunist. Zic „atat cat s-a putut”, dat fiind ca arhivele BOR, cand nu sunt triate, sunt supravegheate mai ceva decat arhivele fostei surori, pravoslavnica Securitate. Cei doi istorici se numesc Ovidiu Bozgan si Cristian Vasile, iar volumele la care ma refer se intituleaza: Cronica unui esec previzibil. Romania si Sfantul Scaun in epoca pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1978) si Intre Vatican si Kremlin. Biserica greco-catolica in timpul regimului comunist. Ambele lucrari au aparut la Editura Curtea veche, prima in 2005, a doua in 2003, in colectia „Istoria timpului prezent”, coordonata de Adrian Cioroianu. Rezultatele cercetarilor lui Bozgan si Vasile concorda: sub regimul comunist, incepand cu sovieticul Sinod de la Moscova, din 1948, relatiile dintre Vatican si BOR, „desi sublime”, au lipsit aproape cu desavarsire, faptul datorandu-se exclusiv partii ortodoxe. Mai mult, si spre rusinea lor, ortodocsii romanii au fost singurii absenti de la lucrarile Conciliului Vatican II, André Scrima participand, cum se stie, ca delegat al Patriarhului ecumenic. Nu am de gand sa aprofundez cele doua lucrari citate, desi ele ar merita din plin atentia presei noastre „sacre sau profane”. Scopul meu este mult mai modest, si mai pragmatic in acelasi timp.
 
BOR a rupt relatiile cu Vaticanul sub presiuni politice. Stalin stia foarte bine ca inamicul numarul unu al comunismului in lume se numeste Sfantul Scaun, si mai stia, fostul seminarist ratat (sau implinit, in felul lui), cum sa atate vechile ranchiune anticatolice din tarile subjugate. Desfiintarea bisericilor greco-catolice din Ucraina si Romania n-a facut decat sa confirme pronosticurile unor clarvazatori. Prin aceasta desfiintare criminala (botezata sentimental, de catre comunisti si ortodocsi, „reunificare”) relatiile dintre ortodoxie si catolicism au primit lovitura de gratie. Oportunisti au existat dintotdeauna si in randul Bisericii. De lovitura de topor stalinista nu s-au bucurat, in fond, decat ei. Ei, intre care cativa se afla inca in jilturi nemeritate si astazi. Pana la episodul romantico-ecumenic din 1999, Teoctist a trait numeroase episoade realist-socialiste, dar amintirea lor n-ar profita nimanui. In anul 2005 post Christum, Bisericile ortodoxe autocefale si Biserica catolica, monocefala, se afla intr-un divort ceva mai civilizat decat acum douazeci de ani, dar nu altceva decat un divort.

Starea de fapt irita o parte din credinciosi, care inteleg sa traiasca altfel realitatea ecleziala. Pe mine, ca simplu credincios nu ma intereseaza cearta politico-ideologica intre un functionar din Sinodul BOR si un alt functionar, din Colegiul cardinalilor de la Vatican (caricaturizez, desigur). Aceasta cearta nu are nici o acoperire teologica sau evanghelica, ci doar una istorica si ideologica. Lefegiii BOR ii smintesc, platiti din banii nostri, ai contribuabililor, pe viitorii preoti, inca de pe bancile seminarului, inculcandu-le falsuri pe banda rulanta. Pomelnicul diferentelor „insurmontabile” dintre catolici si ortodocsi poate fi desfiintat printr-o informare cinstita. Caii de bataie ai ortodoxistului biruitor raman, in continuare, Imaculata conceptiune; painea azima; Filioque; infailibilitatea Papei. Orice crestin cat de cat luminat ezita inainte de a insira aceste asa-zise „piedici”. Dogma Imaculatei conceptiuni, inteleasa fara deformari si fara prejudecati amatoriste, se afla, implicit, in cultul antic (hyperdoulia) pe care aproape intreg Orientul crestin i l-a consacrat, inca din secolul al V-lea, Fecioarei Maria; apoi, nici un teolog catolic nu doreste sa impuna o asemenea dogma altei confesiuni, in „ambalajul” consacrat acum o suta cincizeci de ani. Dar, atata vreme cat nu exista nici un element teologic care sa o conteste nu vad de ce am fi deranjati? Numai pentru ca poarta marca Vaticanului? Painea azima si painea dospita: pana in secolul al XI-lea Orientul si Occidentul le foloseau pe amandoua, fara sa faca din aceasta diferenta, impusa de cutume diferite, un capat de tara. La fel, pana in secolul al XI-lea , Filioque (folosit in Crezul occidental inca din secolul V pentru a contracara erezia ariana) n-a deranjat pe nimeni la Constantinopol. In secolul al XI-lea a ajuns brusc „erezie” mortala. Infailibilitatea Papei ex cathedra a fost, poate, o dogma „disperata”, dar nu chiar atat de aberanta pe cat par sa o considere ortodoxistii nostri „infailibili”: dogma nu se reduce, de fapt, la infailibilitatea Papei, ea proclama in primul rand infailibilitatea Bisericii lui Cristos. E suficient sa revenim o secunda in contextul epocii cand a fost proclamata pentru a-i pricepe sensul, benefic pentru intreaga crestinatate occidentala. Nu exagerez spunand ca fara aceasta dogma, promulgata de Conciliul Vatican I, asadar la sfarsitul secolului al XIX-lea, Europa ar fi devenit un Gulag nesfarsit de la Atlantic pana in Siberia. Iar daca ortodoxia ar fi promulgat, la timpul cuvenit, o dogma paralela, despre infailibilitatea ex cathedra a Patriarhului de la Constantinopol, cuvantul „comunism” nu ne-ar mai spune, azi, mare lucru. Dar sa nu rascolim in ladita cu defazari!

Ce deranjeaza in discursul aparent „serios” al politicienilor nostri sinodali este excesul demagogic. Se repeta niste slogane penibile, dar care prind la poporul „pravoslavnic”, se invoca nu stiu ce disensiuni teologice cand, in fond, totul tine de orgolii si ambitii strict omenesti, de ignoranta si, nu in ultimul rand, de incapatanare prosteasca. Din fericire, exista o mana de preoti si credinciosi ai BOR care, asa cum am avut prilejul sa verific, n-ar contesta nici un rand din cele scrise mai sus. Ar fi fost minunat si daca ar fi existat unul singur, har Domnului! Cand oare bunul simt si adevarata credinta se vor impune in fata carierismului politicianist si a provincialismului cu galoane? Sentimentul pe care-l traiesc zilnic, al apartenentei la o singura Biserica, cereasca si pamanteasca, iar nu la o confesiune ideologica, nu-mi poate fi smuls de nici o tabara in litigiu. „Tabara” mea se numeste, simplu, Biserica lui Isus Cristos.

PS: Pentru cei care se grabesc sa eticheteze caligrafia „Isus Cristos” ca fiind „catolica” sau, si mai rau, „necrestina”, precizez ca exista o singura limba si o singura ortografie romaneasca (cand se va inventa „ortografia ortodoxa” ne vom alinia ei). Iar aceasta ortografie romaneasca, spune stiinta filologica, este fonetica, nu etimologica. Dar chiar si asa, daca ortodocsii puri nu suporta filologia, atunci ei ar trebui sa fie consecventi scriind, etimologic, dupa greaca veche, fireste, nu dupa pronuntia neogreaca, „Iesous Christos”. Asa trebuie sa arate numele Mantuitorului, intreg si corect etimologizat, dupa pofta inimii lor. Alegeti!

Cristian Badilita
www.cristianbadilita.ro

(aparut in Averea, 8 noiembrie 2005
reluat in volumul Degetul pe rana, editura Curtea veche, Bucuresti, 2006)

*   *   *   *

Articole de acelasi autor:

16 Nov. 2007 - Prietenul meu Calinic

5 iun. 2008 - Cristian Badilita: Impartasirea mitropolitului Corneanu si caterisirea bunului simt

20 iun. 2008 - Cristian Badilita: Maria Magdalena, prostituata convertita ori sotie a lui Isus?

27 iun. 2008 - Cristian Badilita: 12 mirari despre "cazul Corneanu"

9 iul 2008 - Decizia Sinodului BOR: IPS Corneanu si PS Sofronie au fost iertati

20 iul. 2008 - "Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (1): Filioque

28 iul 2008 - "Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (2): Imaculata Conceptiune, Infailibilitatea Papei, Purgatorul