De ce mi-am mutat rubrica de scrieri-vorbiri-in-semipustiu „pe site”? Asa cum nota un prieten, la un moment dat: pentru ca m-am saturat de scos virgule, paragrafe, cratime si semne de exclamatie din textele destinate publicarii in presa malagambista romaneasca. Pentru ca m-am saturat pana peste cap de mofturile unor terchea-berchea cu parale grase la tescherea, cu aragonta cat urechile magarului biblic, pentru care minciuna ori solidaritatea de gasca, e mai importanta decat o ganganie de adevar scoasa din rarunchii „putredului Occident”. Pentru ca m-am saturat definitiv de toata, zic bine, toata presa tampita si fudula din Romania. Nu gasesti un ziar, nu gasesti o revista care sa aiba acel aer de normalitate pe care-l au majoritatea ziarelor si revistelor din Occident. Gasesti, risipite ici si colo, ca-ntr-un joc hurmuzian, texte solide, pozitii curajoase, chiar inteligente, intr-un  maldar enorm de fleacuri si gunoi.

Explicatia e simpla. Situatia mizerabila a jurnalismului romanesc se datoreaza in primul rand ayatollahilor care finanteaza, conduc, tin fraiele (le tin, nu le lasa niciodata slobode). Toti, fara exceptie, inculti ori semi, fara discernamant, interesandu-se de presa si de cultura ca de mic-dejunul potaii din fundul curtii. N-au nici un criteriu de orientare, dau parale, „sponsorizeaza” ghidandu-se exclusiv dupa trei aspecte: gradul de slugarnicie al viitorului directoras; numarul de aparitii televizate ale acestuia (celebritatea pe „sticla”); si gradul lui de mediocritate. Recapitulati singuri, mintal, titlurile cotidienelor cu mot, ale revistutelor de taraba si veti ajunge la trista concluzie ca nu aveti ce sa cititi in Romania. Ati gasit vreun director de anvergura unor Nae Ionescu, Iorga, Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Arghezi sau Pamfil Seicaru? Unul singur daca ar exista cu totul altfel ar arata fata-spatele Romaniei de azi si sufletelele noastre ar fi ceva mai impacate.

Nu exista decat urmatoarele tipuri de carmaci: nici prea prea nici foarte foarte (singurii acceptabili); gagalici cu apucaturi securisto-inchizitoriale, care-ti dau impresia impartialitatii si competentei; tupeisti selectati din gang, fara complexe; gogomani „scrobiti”, secaturi cu pretentii evropinesti, care poate ar fi mai suportabili decat altii daca n-ai vedea ca umbla cu limba scoasa dupa sora-capatuiala. Vorbesc aici numai de „sefi”. Desigur, exista si buni jurnalisti „de teren”, vreo zece, douazeci (dupa socoteli optimiste!), exista si o mana de experti in chestiuni precise. Dar si competenta lor devine jenanta, ba chiar anacronica, in contextul general. Ma mir ca n-au fost inca expulzati din sistem. Cand ai asemenea „profesionisti”-directionisti, cum sa nu te apuce dorul de Cutezatorii, Luminita, Flacara lui Paunescu, Romania literara din anii 1960-1980, ori, horribile dictu, Saptamana? Macar acolo, dupa primele pagini cu toarasu’, aveai ce sa citesti.

Lucrurile n-ar parea atat de grave si subiectul nu mi-ar fi dat  ghes, daca presa nu s-ar pretinde o adevarata putere, „de temut”, in tara lui Fripturica Voda. Nu e nici o „putere de temut”! E o fictiune scoasa din capul unor micromegalomani. In Franta, da, un ministru cade numai dupa cateva articole bine tintite si argumentate impotriva-i. In Romania, pe dos: cazul Nastase mi se pare cel mai murdar-revelator. Cu cat esti mai ciuruit de presa, cu atat iti creste cota. Popularitatea conteaza, nu sensul popularitatii („erou” sau „canalie”). Doina Cornea sau Paul Goma nu vor ajunge niciodata „celebri” in tara sufletelor dezsufletite. Desi nu are nici un efect pozitiv, de igienizare, asupra vietii noastre politice, sociale, culturale, totusi presa romaneasca „face scandal”, intretine o atmosfera de galagie pe care nimeni n-o poate nega. Nesimtirea, gaunosenia, lipiciosenia ei se etaleaza pretutindeni. De aceea merita o reactie pe masura. Singura eficienta: a o denunta sistematic, a o frecventa foarte putin si a ne vedea temeinic de treburile noastre cu adevarat importante.

Aproape tot timpul nu se scrie decat despre nonevenimente si despre nonpersonaje. Mai precis, nonevenimentele sunt transformate, umflate pana crapa, in „evenimente”. Majoritatea jurnalistilor romani nu cauta informatia, ci o asteapta pe tava, facandu-ti hatarul sa ti-o serveasca in doua cu deformari si patafizica personala. De asa-zisa presa „culturala” ce sa mai spun? Uitati-va ce submediocri locali sunt promovati, ce nulitati fac furori, uitati-va ce brosuri-„eveniment” se premiaza! Din fericire, inclusiv imbecilii sunt muritori, iar generatiile de dupa nu vor avea neaparat antene pentru televiziunea prin cablu a cimitirului Bellu. Noi nu scriem carti pentru presa romaneasca, ci pentru oamenii care opun rezistenta mizerabilei camarile a presei si politichiei romanesti.

Cristian Badilita
www.cristianbadilita.ro

*   *   *   *

De acelasi autor:

28 iul 2008 - "Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (2): Imaculata conceptiune, Infailibitatea Papei, Purgatoriul
20 iul. 2008 - "Ereziile" catolice revizitate de un istoric crestin ortodox (1): Filioque
09 iul. 2008 - Cristian Badilita despre decizia BOR: Inapoi in caverna
05 iul. 2008 - Cristian Badilita: Prejudecati ortodoxiste fara leac?
27 iun. 2008 - Cristian Badilita: 12 mirari despre "cazul Corneanu"
20 iun. 2008 - Cristian Badilita: Maria Magdalena, prostituata convertita ori sotie a lui Isus?
05 iun. 2008 - Cristian Badilita: Impartasirea mitropolitului Corneanu si caterisirea bunului simt